Virgil Storr, Marx și moralitatea capitalismului

traducere de Emanuel Florescu

programul de traduceri pentru studenți și masteranzi al CCSDD.

Adam Smith este incontestabil cel mai mare economist politic care a trăit vreodată. A făcut mai mult pentru a ne ajuta să înțelegem cum funcționează capitalismul decât oricare erudit al economiei care a scris înaintea lui și intuițiile lui continuă să încadreze mare parte din gândirea economică modernă. Sistemul economic pe care l-a descris Smith, totuși era deja existent atunci când scria Smith. El fost mai mult un cercetător al fenomenului social decât un gânditor ale cărui scrieri au modelat în mod direct evenimente politice și economice.

Karl Marx, totuși, este fără îndoială cel mai influent economist politic care a trăit vreodată. Scrierile lui despre problemele capitalismului au inspirat multe din experimentele politice și economice care s-au petrecut în secolul 20 în diferite părți ale globului. Într-adevăr, revoluțiile ,,de succes” care au avut loc în Rusia, China, Iugoslavia, Vietnam, Coreea, Cuba și Indonezia sunt descrise în mod precis ca revoluții marxiste.

Marx a admis că apariția capitalismului a fost un moment revoluționar. A introdus noi tehnologii, noi moduri de producție, noi canale de distribuție și noi surse de bogăție. A șters de asemenea vechi forme de ierarhie și a eliminat vechi surse de opresiune. Cu apariția capitalismului, am devenit nu doar mai liberi cât și mai bogați decât fusesem vreodată. Dar nu tot ce a însoțit ridicarea capitalismului și a societății pe care acesta a creat-o a fost benign sau pozitiv. Sistemul capitalist, fundamentat pe schimbul monetar și pe proprietatea privată a mijloacelor de producție, a fost în mare măsură o forță pozitivă. Dar, a explicat Marx, sistemul capitalist a fost el însuși o sursă de probleme economice, sociale și morale.

Marx a oferit o critică economică, socială și morală a capitalismului. Critica lui economică a accentuat inevitabilitatea crizei în interiorul sistemului economic capitalist. Potrivit lui Marx și Engels ([1848] 1988, 215), "societatea modernă burgheză cu raporturile ei de producție, de schimb și de proprietate, o societate care a făcut să apară asemenea gigantice mijloace de producție și de schimb, este ca vrăjitorul care nu mai este capabil să controleze puterile iadului pe care le-a invocat prin vrăjile lui. De mai bine de o decadă, istoria industriei și a comerțului nu este decât istoria revoltei forțelor productive moderne împotriva condițiilor moderne de producție, împotriva relațiilor de proprietate care sunt condițiile pentru existența burgheziei și a stăpânirii ei. Este suficient de-a menționa crizele comerciale care prin revenirile lor periodice pun la încercare, de fiecare dată mai amenințător, existența întregii societăți burgheze."

Pentru Marx, aceste crize comerciale periodice ale sistemului capitalist sunt inevitabile. Și fiecare încetinire succesivă a creșterii este probabil să fie cu mult mai extremă și mai distructivă decât cea precedentă. Până când structura economică fundamentală a capitalismului nu va fi înlocuită, adică până când proprietatea privată a mijloacelor de producție nu va fi eliminată, aceste crize vor continua să nenorocească societatea.

Critica socială a lui Marx asupra capitalismului a evidențiat necesarul antagonism dintre clase în societatea fondata pe comert. Marx nu credea că lupta de clasă era proprie capitalismului. ,,Istoria tuturor societăților existente până acum,” au explicat Marx și Engels (ibid., 209), ,,este istoria luptelor de clasă. Omul liber și sclavul, patricianul și plebeiul, stăpânul și șerbul, meșterul și calfa, într-un cuvânt, asupritorul și asupritul s-au aflat într-o constantă opoziție unul cu altul.” Dar capitalismul a fost diferit într-o importantă privință. Capitalismul, credea Marx, a simplificat antagonismul de clasă. ,,Societatea ca întreg,” au argumentat Marx și Engels (ibid., 210), ,,este divizată tot mai mult în două mari tabere ostile, în două mari clase ce se înfruntă direct una pe alta – burghezia și proletariatul.” Într-un sistem capitalist, credea Marx, noi suntem fie burghezi fie proletari, capitaliști sau muncitori. În plus, credea el, capitalismul în mod necesar instigă proprietarii de capital împotriva muncitorilor. Aceste două mari clase nu pot coexista în mod pașnic.

Pentru a înțelege temeiurile criticii economice și sociale a lui Marx asupra capitalismului, trebuie să se înțeleagă de asemenea critica morală a lui Marx asupra capitalismului. Deși se poate ca el să n-o fi recunoscut ca o critică morală, atacul lui moral a privit inevitabilitatea exploatării și alienării din capitalism.

Dedesubt este o relatare (necritică) a criticii lui Marx asupra exploatării și alienării din capitalism. M-am concentrat intenționat pe scrierile lui Marx însuși și nu pe vasta literatură secundară pe care Marx a inspirat-o. Apoi pun câteva întrebări despre continua relevanță a criticii morale a lui Marx asupra capitalismului. Deși sistemul economic pe care l-a propus Marx, adică proprietatea comună asupra mijloacelor de producție, s-a dovedit a fi o alternativă nefuncțională la capitalism, și criticile economice și sociale ale lui Marx asupra capitalismului s-au dovedit a fi inexacte, critica lui morală nu a fost încă dovedită greșită de către istorie sau expediată în mod adecvat de către criticii ei.

Exploatarea

În esența sa, a argumentat Marx, sistemul capitalist era profund nedrept, adică muncitorii dintr-un sistem capitalist nu își obțineau cele cuvenite. Conform lui Marx, deținătorii proprietății private primeau mai mult decât partea lor echitabilă din ce se producea într-o societate capitalistă și muncitorii primeau în mod considerabil mai puțin decât meritau.

Exploatarea muncitorului, a asertat Marx, este pur și simplu un fapt economic. Marx a oferit o definiție tehnică a exploatării. Potrivit lui Marx ([1867] 2004), exploatarea are loc atunci când deținătorii de capital capturează ,,valorile excedentare” create de către muncitorii lor (adică valoarea produselor pe care muncitorii o produc pe deasupra a ceea ce ei au nevoie pentru a subzista). Pur și simplu, muncitorii nu se bucură de roadele muncii lor în capitalism. În schimb, chiar obiectele asupra cărora muncitorii și-au revărsat truda sunt vândute altora, și angajatorii mai degrabă decât angajații sunt cei care capturează profiturile asociate cu aceste vânzări. Într-un sistem capitalist, a asertat Marx, deoarece deținătorii de capital vor reduce salariile la cele mai joase nivele posibile, ar trebui să ne așteptăm ca exploatarea să fie universală. ,,Salariul obișnuit,” a explicat Marx ([1844] 1988, 20), ,,este cel mai puțin compatibil cu umanitatea comună (care este o existență asemănătoare vitelor) ... Muncitorul a devenit un produs și este un pic de noroc pentru el dacă își găsește un cumpărător. Și cererea de care depinde viața muncitorului, depinde de capriciul celor bogați și de capitaliști.” Pentru a supraviețui, muncitorii trebuie să accepte pur și simplu salarii mai mici decât merită.

Pentru Marx, exploatarea este o trăsătură inevitabilă a capitalismului. Marx și Engels ([1848] 1988, 223), de exemplu, au asertat că ,,proprietatea privată a burgheziei moderne este expresia finală și cea mai completă a sistemului de producție și apropriere a produselor, care se întemeiază pe antagonismul de clasă, pe exploatarea celor mulți de către cei puțini.” În mod similar, Marx ([1867] 2004, 799) a argumentat că în interiorul sistemului capitalist toate metodele pentru creșterea productivității sociale a muncii sunt puse în aplicare cu prețul muncitorului individual; că toate mijloacele pentru dezvoltarea producției suferă o inversare dialectică, astfel încât ele devin mijloace de dominare și exploatare ale producătorilor; ele deformează muncitorul reducându-l la o parte a unui om, ele îl degradează la nivelul unei anexe a unei mașini, ele distrug conținutul real al muncii lui transformându-l într-un chin; ... Ele denaturează condițiile în care el lucrează, îl supun de-a lungul procesului muncii unui despotism cu atât mai detestabil pentru josnicia lui.

În centrul sistemului capitalist, credea Marx, era exploatarea celor mulți de către cei puțini. În plus, capitalismul nu era numai profund nedrept, ci era de asemenea înjositor și distructiv.

S-ar putea să nu fie evident din această relatare, dar există o problemă cu teza lui Marx asupra exploatării. ,,Dovada” lui Marx a exploatării din capitalism s-a sprijinit (în parte) pe de-acum respinsa teorie a valorii muncii. După cum s-a străduit Marx să demonstreze, singurul mod în care capitalistul poate câștiga un profit este dacă îl plătește pe muncitor mai puțin decât valoarea pe care acesta o creează. Dar, ar trebui să admitem că critica lui Marx asupra capitalismului ar putea să reziste chiar dacă respingem teoria valorii muncii. Pentru a moderniza revendicarea, tot ce ar trebui să facem este să definim exploatarea ca având loc ori de câte ori salariul unui angajat este mai mic decât veniturile unui produs marginal. În plus, dacă teoria economică neoclasică este corectă, majoritatea muncitorilor din orice firmă ce vizează maximizarea profitului vor fi plătiți mai puțin decât veniturile unui podus marginal, adică majoritatea muncitorilor vor fi exploatați.

Alienarea

Pentru Marx, nedreptatea morală a sistemului capitalist nu a fost limitată la modul cum capitaliștii au exploatat muncitorii. Muncitorii dintr-un sistem capitalist, a explicat Marx, au devenit în mod necesar înstrăinați sau alienați de produsul muncii lor, de actul muncii, de adevăratele lor naturi și de tovarășii lor. Această înstrăinare este deopotrivă înjositoare și dezumanizatoare. În loc ca muncitorii să fie capabili de-a-și îmbunătăți viețile prin munca lor, ele se înrăutățesc prin munca lor. De fapt, a explicat Marx ([1844] 1988, 71), ,,muncitorul devine un și mai ieftin produs pe măsură ce creează mai multe mărfuri.” Deși legătura dintre un individ și lucrurile pe care le produce ar trebui să fie una intimă, într-un sistem capitalist, a argumentat Marx (ibid.), ,,muncitorul este legat de produsul muncii sale ca de un obiect străin.” Mai îngrijorător, acest obiect străin preia puterea asupra muncitorului. Conform lui Marx (ibid., 72), cu cât muncitorul se consumă pe sine, cu atât mai puternică devine lumea străină de obiecte pe care o creează asupra și împotriva lui, cu cât mai sărac el însuși – lumea lui interioară – devine, cu atât mai puțin își aparține sieși. ... Muncitorul își pune viața în obiect; dar acum viața nu-i mai aparține lui ci obiectului. ... Alienarea muncitorului în produsul lui înseamnă nu numai că munca lui devine un obiect, o existență externă, ci că există în afara lui în mod independent, ca ceva înstrăinat de el și că devine o putere de sine stătătoare care îl înfruntă.

Deoarece într-un sistem capitalist muncitorul nu deține produsul muncii lui, acest fapt dă naștere unei ironii sumbre: ceea ce ar trebui să fie doar unelte devin stăpâni și cine ar trebui să stăpânească devine doar un instrument. Muncitorul produce un obiect pe care ar trebui să-l comande, dar în schimb devine un sclav al obiectului pe care l-a produs.

Potrivit lui Marx, deoarece produsul muncii unui muncitor este un lucru străin într-o economie de piață, actul producerii încetează să mai fie un proces în care muncitorii se simt ei înșiși. ,,În această muncă,” scrie Marx (ibid., 74), el nu se afirmă pe sine, ci se neagă pe sine, nu se simte mulțumit ci nefericit, nu își dezvoltă în mod liber energia fizică și mentală, ci își mortifică trupul și își distruge mintea. De aceea muncitorul se simte pe sine în afara muncii lui și în munca lui se simte în afara lui însuși. Se simte ca acasă când nu muncește și când muncește nu se simte ca acasă.

Munca ar trebui să fie o sursă de demnitate. Dar într-un sistem capitalist munca nu înnobilează. În schimb, ,,activitatea este ca suferința, tăria ca slăbiciunea, conceperea precum castrarea, propria energie fizică și mentală a muncitorului, viața lui personală – căci ce este viața dacă nu decât activitate? – ca pe o activitate care se întoarce împotriva lui, independentă de el și care nu-i aparține” (ibid., 80). Întrucât produsul pe care îl produce muncitorul este un lucru străin, procesul de producție este un proces care înstrăinează.

Există un al treilea sens în care munca într-o economie capitalistă alienează. Munca ,,îl înstrăinează pe om de propriul trup, așa cum se întâmplă și cu natura externă și esența lui spirituală, ființa lui umană” (ibid., 78). Ființele umane sunt transformate în ceva nu întru totul uman. Spre deosebire de animale, care doar produc ce au nevoie pentru ele și progeniturile lor, oamenii produc și când nevoile lor fizice au fost satisfăcute, ca un mod de a-și exprima simțul lor de frumusețe și simțul de sine. Pentru că muncitorii sunt furați de produsul muncii lor, sunt jefuiți de umanitatea lor; sunt jefuiți de ,,superioritatea lor față de animale.” Munca alienată este în mod necesar o muncă decăzută.

În cele din urmă, munca într-un sistem capitalist îi înstrăinează de asemenea pe muncitori de tovarășii lor. Potrivit lui Marx (ibid.), o consecință imediată a faptului că omul este înstrăinat de produsul muncii lui, de activitatea lui din viață, de natura lui, este alienarea omului față de om. Când omul se confruntă pe sine, îl confruntă și pe celălalt om. Ce se aplică relației unui om cu munca lui, cu produsul muncii lui și cu el însuși, ține de asemenea de relația unui om cu celălalt om și de munca celuilalt om și de obiectul muncii.

În loc să fie legat de tovarășul său, omul este despărțit de tovarășul său pe parcursul procesului de producție. În plus, omul despărțit de produsele muncii lui, de sine însuși și de umanitate, nu poate fi conectat cu alții. Înstrăinarea muncitorului care are loc într-un sistem capitalist este o înstrăinare totală.

Pentru a rezuma, pentru Marx indivizii dintr-un sistem capitalist devin alienați față de produsul muncii lor, de procesul de producție, de natura lor umană și unii față de alții. Astfel capitalismul îi transformă pe oameni într-un fel de creaturi. Să ne amintim că Marx ([1844] 2005, 220) a argumentat că ,,diviziunea muncii ... îl transformă într-un monstru spiritual și fizic.”

Dacă moralitatea este în vreun fel o expresie a umanității noastre, atunci acest monstru spiritual și fizic nu are capacitatea de-a fi un adevărat actor moral. Un om care este înstrăinat de el însuși și de tovarășii săi nu poate fi virtuos. Sistemul monetar, care este responsabil în teoria lui Marx de alienarea muncitorilor, manifestă ,,o putere distrugătoare atât împotriva individului cât și împotriva legăturilor societății, etc, care pretind a fi substanțe în sine. El transformă fidelitatea în infidelitate, iubirea în ură, virtutea în viciu, viciu în virtute, servitorul în stăpân, stăpânul în servitor, idioțenia în inteligență și inteligența în idioțenie” ([1844] 1988, 138). Din nou, confuzia, pierderea de sine pe care o descrie Marx, este profundă, totală. Înstrăinat de adevărata lui natură, omul este dezorientat, și ,,lumea,” a scris Marx (ibid.), este ,,cu susul în jos.” Într-un sistem capitalist ar trebui să ne așteptăm ca muncitorii să fie decăzuți, deoarece a munci într-un sistem capitalist degradează. Ar trebui să ne așteptăm ca omul să fie nedemn, întrucât muncind într-un sistem capitalist îl jefuiește de demnitatea lui. Ar trebui să ne așteptăm ca el să fie egoist și nesociabil, pentru că muncind într-un sistem capitalist îl înstrăinează de natura lui umană și de tovarășii săi.

Câteva întrebări

Din nou, acest rezumat a criticii morale a lui Marx asupra capitalismului este în mare măsură unul necritic. Desigur, nu înțeleg prin asta o implicită aprobare a pozițiilor lui Marx. De fapt, am aproape exact poziția diferită de a lui în legătură cu fiecare problemă discutată mai sus. De exemplu, după cum am argumentat în altă parte, eu cred că piețele sunt niște profesori morali. De văzut și eseurile mele ,,Ce este piața?” (2009), ,,Semnificațiile morale ale piețelor” (Langrill și Storr 2012), ,,Spectatorul imparțial și învățăturile morale ale pieței” (2018) și ,,Piețele ca cursuri morale de formare” (Choi și Storr 2017). În plus, colegul meu Ginny Choi și cu mine finalizăm în prezent un manuscris intitulat provizoriu ,,Un caz moral pentru piețe,” care este sub contract cu Palgrave MacMillan și ar trebui să fie publicat anul viitor.

Dar după cum am spus la început, această critică morală a capitalismului nu a fost încă dovedită greșită de către istorie și expediată în mod adecvat de către criticii ei. În plus, deși influența lui Marx a scăzut oarecum, mare parte din critica lui morală asupra capitalismului rămâne destul de populară. Astfel, cred că critica morală a lui Marx asupra capitalismului merită o cercetare proaspătă, fie și numai pentru a inspira o critică mai directă.

Un număr de întrebări despre continua relevanță a criticii morale a lui Marx asupra capitalismului îmi vin astfel în minte.

1. Cum să știm dacă muncitorii sunt sau nu exploatați sau alienați în capitalism? Este neclar că pur și simplu indicarea unor inechități (să zicem între muncitorii de mijloc și cei din CEO) ar rezolva într-un fel sau altul problema despre exploatare. Problema exploatării este dacă muncitorii primesc ceea ce merită, nu cât de mult primesc. În mod similar, este neclar că pur și simplu făcând anchete despre satisfacția muncitorului s-ar rezolva problema despre alienare. Muncitorii ar putea suferi la fel de bine de un gen de falsă conștiință și să fie inconștienți de situația lor neplăcută.

2. Cât de mult ar trebui să conteze că sistemul în care Marx a crezut și a sperat că va înlocui capitalismul este irealizabil (în ideal), profund opresiv și probabil plin de exploatare și alienare (în realitate)? Dacă capitalismul este cel mai bun dintre toate sistemele economice ,,rele,” îi scuză acest lucru păcatele morale?

3. Liberalii clasici tind să fie relativ tăcuți când vine vorba de-a critica aspectele morale ale teoriilor lui Marx despre exploatare și alienare, pentru că ,,adânc înlăuntru” ei le cred în secret? De exemplu, se pot găsi versiuni mai timpurii a ambelor teorii ale lui Marx despre exploatare și alienare în scrierile lui Adam Smith.

https://oll.libertyfund.org/pages/lm-marx