Partea 2, Eseul 4
Titlul acestei lucrări conține un aparent paradox: el presupune că teoria economică a Școlii Austriece de Economie poate avea implicații filosofice și etice, în condițiile în care tradiția acestei școli a susținut cu fermitate Wertfreiheit (Teoria Neutralității Axiologice) ca precept cardinal al disciplinei științifice. O bună parte din ceea ce am spus în această lucrare priveste rezolvarea acestui paradox. Să analizăm mai întâi istoria doctrinei Wertfreiheit în economie.
WERTFREIHEIT : O SCURTĂ PREZENTARE
2.4.2
În 1884, Carl Menger includea în al său Untersuchungen o anexă în care critica pe scurt, dar foarte lămurit tendința economiștilor germani istoriciști de a confunda pozitiile lor etice cu concluziile științei economice[1] La epoca aceea, titularii catedrelor de economie ale universităților germane se considerau reformatori sociali. Ei combinau economia cu punctele de vedere personale despre justiția socială și moralitate. Prin urmare, aceștia și-au dat frâu liber, in prelegerile lor, propriilor emoții. Adolf Wagner, de exemplu, arăta pumnul adversarilor imaginari ai propunerilor sale de reformă. Alți profesori își organizau conferințele ca și cum s-ar fi adresat unor reuniuni preelectorale, totul în aplauzele propriilor studenți.[2] Acesta era stilul discuțiilor economice ale epocii față de care Menger și-a exprimat disprețul și dezamăgirea.
2.4.3
În cursul deceniilor urmatoare, figura care a dus în științele sociale o campanie viguroasă pentru susținerea cauzei Wertfreiheit a fost, fără îndoială, Max Weber. El a descris fuziunea dintre afirmațiile etice și cele științifice ca o “lucrare a diavolului”.[3] Această problemă a fost aprig dezbatută în anul 1909 la reuniunea Asociației pentru Politică Socială (Verein für Sozialpolitik), reuniune pe care Schumpeter a considerat-o aproape una fără consecințe.[4] După Max Weber, când un om de știință combină concluziile științifice cu vederile sale etice, el îl poate induce în eroare pe cel neinițiat, determinandu-l să creadă că aceste vederi au caracter științific. Pentru ca știința să fie validă în plan interpersonal, ea nu trebuie să depindă de opiniile personale ale vreunui om de știința sau altul. Orice abatere prin judecăți de valoare de la neutralitatea austeră a omului de știință ca om de știință trebuie denunțată. Weber nu doar ca a considerat neutralitatea axiologică ca un canon ale procedurilor științifice care trebuie protejat cu cu mare grijă, dar el a apărat în egală masură posibilitatea respectării acestei proceduri în știintele economice. Alții au susținut că, din moment ce economia ori științele sociale, în general, studiază un material impregnat de conținuturi morale - valori, interese și motive - este imposibil ca în aceste domenii să se desfășoare cercetări neutre axiologic. Contribuția lui Weber a constat în a sublinia că judecățile de valoare ale cercetatorului nu trebuie să influenteze sub nicio formă concluziile sale privitoare la activitățile și fenomenele, încarcate de valoare, pe care le studiază în investigatiile sale.
2.4.4
Scriind la începutul anilor 1930, Lionel Robbins a dus mai departe doctrina weberiană. Sub influența gândirii austriece, Robbins a propus o definiție economiei care a avut meritul de a fi clarificat faptul că judecățile de valoare ale economistului nu au nimic în comun cu preocupările sale în calitate de om de știință [5]. Robbins a definit economia ca o știință care studiază efectele generate de faptul ca oamenii economisesc și alocă resurse rare în vederea realizării a diverse scopuri concurente.
Deoarece atât scopurile cât și mijloacele sunt date deja, stiința economică se mărginește la a studia modelele comportamentale derivate din configuratia particulară stabilită între ele. Continutul concret al scopurilor nu determina însă aceste modele comportamentale. O configurație de scopuri-mijloace aplicabilă într-o situație particulară dată poate fi aplicabilă în egală masură și într-o situație cu totul diferită, una în care atât conținutul concret al scopurilor cât și acela al mijloacelor sunt absolut diferite. Știința economică este, așadar, neutră din punct de vedere axiologic deoarece în cadrul său scopurile particulare nu joacă un rol esențial în analiza unei situații date. Scopurile vizate de aspectele economice ale activităților umane pot fi nobile sau banale. Generalizările dezvoltate de către știința economică privitoare la comportamentul economic sunt în egală măsură valabile în ambele situații. Astfel, Robbins a putut să arate că neutralitatea axiologică apare ca o implicație a acestei definiții date economiei.
2.4.5
În scrierile lui Ludwig von Mises, tradiția Wertfreiheit a fost viguros apărată. Mises a fost profund preocupat să se asigure de faptul că adevărurile științifice formulate în economie sunt percepute ca adevăruri, și că acestea nu sunt considerate a fi propagandă partizană. În consecință, pentru el a fost esențial să apere cu ardoare Wertfreiheit, în absența căreia judecățile economice riscau, în opinia sa, să devină susceptibile a fi considerate expresia intereselor personale ale unuia sau altuia. După cum se știe, Mises a respins în mod ferm orice sugestii ( precum cele conținute în literatura marxistă ori în cea a sociologiei cunoașterii) potrivit cărora știința este supusă unui relativism logic, unul în care concluziile științifice reflectă în mod necesar conștiința de clasă sau interesele particulare ale cercetătorilor. [6] Logica, a insistat Mises, are validitate universală și impersonală. La fel și știința economică. A renunța la Wertfreiheit pune în pericol în mod inutil și tragic acceptarea concluziilor științifice de către toți cei care nu împărtășesc valorile detractorilor doctrinei neutralității axiologice.
2.4.6 CRITICII WERTFREIHEIT-ULUI
Doctrina Wertfreiheit a fost atacată în foarte multe feluri. Un episod deosebit de interesant în acest caz se referă la evoluția atitudinii lui Gunnar Myrdal față de această doctrină. În The Political Element in the Development of Economic Theory, publicată în 1929, când acesta era încă tânăr, lucrare tradusă în engleza abia în 1954, Gunnar Myrdal a acuzat economiștii de a fi încălcat constant idealul Wertfreiheit. De la începuturile științei economice până astăzi, economiștii au permis, conștient sau nu – poate chiar cu naivitate – judecăților de valoare și pozițiilor lor etice să le afecteze analizele și să conducă la elaborarea concluziilor lor normative. El consideră ca misiunea sa era aceea dea a implini opera lui Weber, criticând din perspectiva doctrinei Wertfreiheit „speculațiile politice din teoria economică clasică și neoclasică” [7] Această sarcină l-a determinat să explice erorile infiltrate în doctrinele economice ca efecte ale “inserției evaluărilor”. Atât din prefața ediției din 1929, cât și din prefeța la ediția engleză din 1953, înțelegem cu claritate că ceea ce a motivat cercetările sale stiintifice a fost dorința de a protesta împotriva „doctrinei laissez-faire fără compromis” care la sfârșitul anilor 1920 „domina predarea știintelor economice în Suedia”. Expunând judecățile de valoare care ar fi trebuit introduse în analiza economică înainte de delimitarea doctrinei normative a laissez-faire, el spera să discrediteze „liberalismul economic” dominant al timpului său[8].
Astfel, în această lucrare timpurie, Myrdal nu s-a opus sub nicio formă Wertfreiheit-ul weberian, ca ideal științific. El a arătat doar cât de grav a fost încălcat, în opinia sa, acest ideal de a lungul istoriei economiei. Totusi, în scrierile sale ulterioare, el și-a schimbat drastic acest punct de vedere. După cum el însuși nota, „Pe parcursul [acestei lucrări timpurii] este afirmată ideea că atunci când toate elementele metafizice sunt eliminate definitiv, rămâne un corp sănătos de teorie economică pozitivă, care este cu totul independent de orice evaluăre." [9]
Această idee va fi respinsă cu emfază mai târziu de către el. “O astfel de idee, care presupune credința în existența unui corp de cunoștințe științifice dobândite independent de toate evaluările este ... empirism naiv. Faptele nu se organizează în concepte și teorii doar prin faptul că sunt privite; într-adevăr, cu excepția conceptelor și teoriilor, nu există fapte științifice, ci doar haos ... Întrebările trebuie puse înainte de a putea oferi răspunsurile. Întrebările sunt o expresie a interesului nostru față de lume, ele sunt evaluări de bază.“[10]
În pozițiile sale ulterioare, Myrdal va sfârși prin a respinge pe față doctrina Wertfreiheit. „Prin urmare, am ajuns la credința în necesitatea de a lucra mereu, de la început până la sfârșit, cu premisele explicite ale valorii.”[11] Această poziție - subliniind imposibilitatea științei sociale wertfrei – a fost susținută cu putere de Myrdal într-o serie de scrieri, dintre care cel mai importantă a apărut sub titlul: Value in Social Theory (Londra: Routledge și Kegan Paul, 1958).
2.4.8
Desigur, nu doar Myrdal a respins Wertfreiheit. Este suficient, în acest sens, să facem referire la excelenta istorie a dezbaterii referitoare la Wertfreiheit prezentă în T.W. Hutchison "Positive Economics and Policy Objectives” (Cambridge: Harvard University Press, 1964). Trebuie să remarcăm totuși că, după publicarea cărții lui Hutchison, scepticismul lui Myrdal cu privire la posibilitatea Wertfreiheit în științele sociale a sfârșit prin a caracteriza întreaga poziție a intelectualilor Noii Stângi. De-a lungul diferitelor ramuri ale științelor sociale, acești intelectuali au denunțat afirmațiile Wertfreiheit, considerându-le fie exemple ale fraudei gândirii de dreaptă, fie dovezi ale unei naivități intelectuale.
2.4.9
Împotriva acestei tradiții lansate de Myrdal, care neagă posibilitatea Wertfreiheit în economie, opunem perspectiva curentă a economiei austriece, de la Menger până la Mises, așa cum am arătat anterior. Mai mult, această perspectivă austriacă ne obligă să ne confruntăm cu anumite incoerențe apărute în interiorul său (și în special în cea misesiană).
MISES, WERTFREIHEIT ȘI PRESCRIPȚIILE POLITICE
2.4.10
În cartea sa din 1929, Myrdal a apreciat Școala Austriacă cu privire la teoria obiectivității dezinteresate: “În Austria, economia nu a avut niciodată obiective politice directe, în ciuda legăturii strânse existente intre teoria utilității marginale austriece și filosofia utilitaristă. Austriecii erau preocupați de teoria valorii și nu au elaborat niciodată o teorie detaliată a economiei sociale bunăstării.” [12]
Este interesant de notat faptul că în recenzia la traducerea engleză a cărții lui Myrdal, Fritz Machlup s-a întrebat mirat dacă Myrdal era la curent cu scrierile puternic anti-intervenționiste ale lui Mises.[13] Economia miseniană, la care trimitea întrebarea lui Machlup, poate fi considerate cu greu ca fiind una lipsită de “scopuri politice directe”. Încă o dată, îl găsim pe Hutchisnon într-o notă de subsol, în care acesta sugereaza ca Mises era culpabil de această inconsistență a sa.[14] El a juxstapus două pozitii ale lui Mises, care în opinia sa erau incompatibile. Pe de o parte, Mises a apărat cu tărie doctrina Wertfreiheit; pe de altă parte, el a făcut declarații normative puternice privind dezirabilitatea pieței libere. Iată, asadar, aparenta dificultate cu care trebuie să ne confruntăm: putem noi concilia poziția normativă puternică a lui Mises în economie cu insistența sa declarată pentru Wertfreiheit? Cred că putem. În plus, cred că o astfel de reconciliere este clar legata de caracterul specific austriac al economiei miseiene.
2.4.11
În argumentarea acestei reconcilieri, este necesar ca eu să modific, într-o oarecare măsură, o poziție pe care am susținut-o cu ceva timp în urmă. Într-un elocvent articol apărut în Intercollegiate Review, John Davenport lansa ideea existenței unei relații strânse între economie și filosofie.[15] Davenport deplângea ruptura de comunicare între economiști, preocupați doar de eficiența pură (adică abstractă) și acei specialisti în filozofie și etică, preocupați de natura concretă a obiectivelor și scopurilor unei acțiuni eficiente. Dacă dorim, a argumentat Davenport, să realizăm o societate mai bună, discuțiile despre eficiență nu pot rămâne separate de conceptele filosofice despre bine și rău, frumos și urât, adevărat și fals. Inteționând să facă o critică asupra economiei, Davenport a menționat aprobator, din acest punct de vedere, faptul că, într-o oarecare măsură, Robbins și Mises sunt promotorii unei științe economice „umanizate”. Accentul pe care Robbins și Mises l-au pus pe conceptele “alegerii” și “scopului” au atras inevitabil atenția, ne spune Davenport, asupra naturii acestora. În acest sens, Robbins și Mises sunt creditați de către Davenport, cu meritul de a fi „inițiat reconstrucția punții care leagă economia de filosofie.”[16]
2.4.12
Comentând recent articolul lui Davenport, am criticat acest ultim punct al său și am afirmat că atât conceptul de subiectivitate al lui Robbins, cât si acela a lui Mises nu implică posibilitatea unei sinteze între valorile etice și propozitiile obiective ale științei economice.[17] Tradiția Wertfreiheit, atât de ferm susținută de Robbins și de Mises, nu a fost deloc incompatibilă, nici măcar implicit, cu accentul pus pe luarea deliberată a deciziilor. Mi s-a părut atunci a fi o denaturare a punctelor de vedere robbiene și miseniene a considera că ele ar justifica în vreun fel construirea unei punți între economie și etică, așa cum a afirma Davenport.[18]
Acum mi se pare necesar să modific această poziție. În timp ce aș insista în continuare asupra faptului ca intenția misesiană nu implică în niciun caz nevoia de a renunța la idealul Wertfreiheit, observația lui Davenport cu privire la Mises poate contine o perspectivă pe care eu am ratat anterior. În plus, prin această perspectivă sper să impăcăm inconsistența aparentă dintre declarațiile lui Mises privitoarele la avantajele economice ale pieței libere și insistența acestuia pentru Wertfreiheit în științele economice.
2.4.14
Accentul misesian pus pe “alegerea deliberată” ne permite să evităm discuțiile despre “eficiență” care depind de noțiuni precum utilitate și bunăstare. “Eficiența”, în conceptia miseniana, nu înseamnă maximizarea bunăstării (nici maximizarea bunăstării individuale și nici bunăstarea socială); înseamnă, în schimb, îndeplinirea scopurilor cele mai importante, comparativ cu îndeplinirea scopurilor mai puțin importante. Prin urmare, este imposibil să vorbim de eficiență în alte condiții decât acelea referitoare la scopurile persoanelor concrete aflate în discuție. Nimic din conceptul misenian de eficiență nu este conform cu credința că aprobarea pe care un economist o da unei politici specifice, reflectă de fapt propriul acord față de scopurile acestei politici, ori credința că aceste scopuri se vor bucura la final de o aprobare generală. Pentru Mises, aprobarea profesională dată de un economist față de o anumită politică nu înseamnă nimic altceva decât că economistul estimează că acea politică va asigura realizarea obiectivelor celor care sunt interesați de opinia sa profesională (În schimb, abordările din economia bunăstării care nu pun accent pe scopurile individuale - chiar dacă recunosc că bunăstarea depinde de gusturile individuale – au tendinta să compromita Wertfreiheit-ul atunci când fac declarații politice. Astazi este o concluzie bine stabilită in cadrul economiei bunăstării că astfel de declarații politice, în măsura în care implică o maximizare a bunăstării sociale, nu pot scuti persoanele particulare de o sarcini arbitrare, încărcate de valoare.
2.4.15.
Și, într-adevăr, atunci când se examinează numeroasele afirmații ale lui Mises despre politica economică, fie că este vorba despre controale de prețuri, tarife, politica antitrust sau orice altceva, se descoperă invariabil că concluziile sale nu reflectă deloc propriile sale evaluări personale. Ele reflectă doar opiniile sale cu privire la gradul de succes cu care alții își urmăresc propriile scopuri. Uneori, Mises explica clar ce scopuri avea în minte. Alteori, el subînțelege că cititorul va fi conștient de scopurile la care el recurge ca la un cadru de referință și că natura generală a preferințelor exprimate în aceste scopuri este bine cunoscută. Se poate pune la îndoială o asemenea presupunere; uneori se poate găsi limbajul care implică superficial faptul că o anumită politică este pur și simplu greșită sau rea. Dar o lectură atentă a lui Mises va sprijini interpretarea pe care o plasăm aici în declarațiile sale politice. Acest lucru a fost foarte clar, într-adevăr, în prezentările orale ale lui Mises. El a subliniat din nou și din nou că politicile intervenționiste sunt „greșite” nu din punctul de vedere al economistului însuși, ci din punctul de vedere al celor care inițiază aceste politici (sau cel puțin din punctul de vedere al celor cărora politicile se presupune ca le vor spori bunăstarea)
ALTE CATEVA OBSERVAȚII DESPRE NEUTRALITATEA AXIOLOGICĂ A ȘTIINȚELOR ECONOMICE
2.4.16
În discuțiile din domeniul economiei referitoare la Wertfreiheit au fost făcute adesea analogii cu trimitere la cercetarea medicală. În urmă cu aproape un secol și jumătate, Arhiepiscopul Whately a folosit o asemenea analogie pentru a răspunde criticilor îndreptate împotriva studiului economiei. Criticii susțineau că „știința bogăției” este o disciplină prea lumească, preocupată de un subiect mult prea păcătos, pentru a fi o preocupare potrivită persoanelor virtuoase. Whately le-a răspuns folosind ca model cercetarea medicală. Identificând bogăția cu păcatul, ei l-au văzut pe economist ca un promotor al acestuia din urmă. Nu este deloc așa, a afirmat Whately. Cel care studiază cauzele bolii nu poate fi acuzat sub nicio formă că promovează boala. Dacă bogăția este un păcat, atunci ține de noi să încurajăm studiul economiei politice pentru a elimina în cel mai eficient mod posibil abundența ofensatoare a imoralității.[19]
Pentru a formula în alți termeni argumentarea lui Whately, am putea spune că cercetarea pură este wertfrei. Dacă un om de știință caută și reuseste să identifice factorii care favorizează producerea unui fenomen specific, fără informații suplimentare, nu vom putea determina dacă motivația acestuia a provenit dintr-o pură curiozitate, din dorința de a promova fenomenul în cauză ori din dorința de a-l combate. În contextul misesian, fenomenul în cauză constă în realizarea scopurilor individuale. Analiza economică este în măsură să ofere o perspectivă asupra circumstanțelor și politicilor care favorizează sau impiedică îndeplinirea acestor scopuri individuale. Fără informații suplimentare, este imposibil de identificat judecățile de valoare prezente în concluziile politicii unui economist; economistul poate fi în favoarea acestor scopuri, le poate detesta sau poate fi în dezacord cu ele. Judecățile de valoare nu sunt pur și simplu niste condiții preliminare ale concluziilor politice.
2.4.18
Uneori s-a spus că pentru a oferi sfaturi politice unui client, economistul ajunge să facă o judecată morală cu ajutorul căreia el stabileste dacă scopurile clientului merită sau nu să fie susținute. Cu siguranță, un economist, ca ființă morală, nu ar trebui să ofere unui criminal în masă sfaturi neutre, pentru a-l ajuta astfel să-ți atingă scopurile în cel mai eficient mod cu putință. [20] Aparent, sfaturile de politică economică au inevitabil ca scop să reflecteze și să susțină valorile celor cărora ele au fost oferite. Acest raționament nu contrazice cu nimic afirmația noastră potrivit căreia concluziile politice ale științelor economice pot fi în intregime compatibile cu idealurile științei wertfrei. Încă odată aici este utilă analogia lui Whately.
2.4.19
Am văzut că cercetările asupra cauzelor unei boli grave pot fi în întregime wertfrei. Cu toate acestea, trebuie să recunoaștem că ceea ce motivează un om de știință să-și dedice viața unei astfel de cercetări poate proveni din dorința sa de a elibera omenirea de acest flagel. Sau, în afară de asta, intenția malefică de a face rău dușmanilor, îl poate stârni interesul pentru rezultatele acestei cercetări, de data asta însă din motive sinistre. Wertfreiheit-ul cercetării în sine și obiectivitatea concluziilor sale nu sunt afectate sub nicio formă de recunoașterea faptului că cercetătorul, în calitate de ființă morală, trebuie să nu divulge aceste concluzii omului răuvoitor. Alegerea clienților săi trebuie să fie într-adevăr guvernată de valorile morale ale savantului; într-adevăr, sfaturile politice pot fi date doar acelor clienți ale căror scopuri nu sunt repugnante profesionistului; dar obiectivitatea și neutralitatea analizei care au condus la aceste concluzii politice nu sunt compromise de aceste considerente morale.
2.4.20.
Pentru a merge mai departe cu argumentarea, trebuie să spunem că economistul descoperă în multe cazuri concluzii politice care sunt aplicabile situațiilor în care este implicată o mare varietate de scopuri diferite. O judecată politică care afirmă că schimbul voluntar este benefic ambilor participanți (după propria lor estimare prospectivă) poate fi făcută în definitiv fără a ține cont de natura bunurilor schimbate ori de scopurile pentru care aceste bunuri sunt schimbate. Prin susținerea publică a unei astfel de judecăți politice generale, economistul poate fi, prin urmare, greu de acuzat că a căutat personal, în acord cu simțul propriu al valorii morale, să susțină scopuri particulare, care pot fi atinse prin liber-schimb.
AFIRMAȚII POLITICE, COMPARAȚII INTERPERSONALE ȘI COORDONARE
2.4.21.
Atât în discuția noastră despre abordarea miseniană a teoriei neutralitătii din științele economic cât și in argumentul caracterului specific austriac al acestei abordări este implicată o perspectivă la care până acum ne-am referit doar pe scurt. Această perspectivă este importantă și ea merită explicată în detaliu.
2.4.22
Declarațiile economiștilor non-austrieci cu privire la politica economică sunt făcute pe fundalul teoriei economiei bunăstării. Crucială in această teorie este încercarea de a regrupa, într-un anumit sens, gusturile, scopurile sau satisfacțiile indivizilor într-o entitate globala care este idealul politicii economice a maximizarii. Principalele dificultăți conceptuale presupuse de această procedură sunt două. Prima este bine cunoscuta: problema comparațiilor interpersonale ale bunăstării stă inevitabil în calea oricărui tip de agregare. A doua dificultate, mai puțin cunoscută, dar nu mai puțin serioasa, a fost subliniată de Hayek în urmă mai cu mulți ani: pentru ca noțiunea de maximizare a bunăstării agregate să aiba sens, este nevoie ca economia bunăstării, cea care pune problema eficientei la nivel global, sa fie obligată să plece de la presupozitia ilegitima că informațiile dispersate în societate cu privire la gusturile individuale (și la orice altceva) pot fi cuprinse și integrate spontan în cadrul unei singure minți.[21]
Aceste dificultăți arată clar că, pentru a face declarații politice care să evite de aceste două dificultăți, este necesar un cadru analitic care să prezerve individualitatea scopurilor particulare. Dacă politicile sau instituțiile pot fi judecate în măsura în care permit realizarea scopurilor individuale - considerate ca structuri de preferințe nonagregate ale indivizilor -, atunci ambele dificultăți menționate mai sus pot fi evitate. O astfel de abordare a fost găsită, pe liniile austriece, în noțiunea de coordonare.[22]
2.4.23.
În abordarea coordonării specifice economiei normative este clar că idealul nu este reprezentat de maximizarea bunăstării sociale agregate sau a unei astfel de entități. În schimb, criteriul mult mai modest, dar semnificativ al succesului în aranjamentele economice sociale este gradul în care scopurile persoanelor separate pot fi armonizate prin coordonarea luării deciziilor și a acțiunilor.
Exemplul evident de acțiune coordonată este schimbul interpersonal voluntar prin care fiecare participant acționează pentru a-și îmbunătăți situația, această îmbunătățire fiind posibilă doar ân măsura în care acțiunea fiecărui participant este coordonată cu cea a partenerului său de schimb. În utilizarea criteriului de coordonare ca bază teoretică pentru evaluarea eficienței sociale, individualitatea scopurilor nu este pierdută din vedere; dimpotrivă, însăși noțiunea de coordonare interzice aici scufundarea și dizolvarea acestor scopuri în cadrul agregatului social.
2.4.24.
Teza avansată în această lucrare, potrivit căreia declarațiile politicii miseiene sunt în întregime în concordanță cu Wertfreiheit, depinde în mod crucial de neagregarea scopurilor individuale. Ceea ce ne-am impus să subliniem este faptul că această caracteristică austriacă a economiei miseiene poate fi exploatată - prin noțiunea cognitivă de coordonare - pentru a scăpa de capcanele pe care alte abordări au fost în mod caracteristic incapabile să le evite.
2.4.25
WERTFREIHEIT: O CONCLUZIE
2.4.26
Mises, apărătorul pieței libere și Mises, economistul, au fost în realitate una și același persoană. Pentru a susține piața liberă și a condamna intervenționismul, Mises nu a avut nevoie să renunțe la pălăria omului de știință pentru a o ceda omului politic. A pleda și a condamna erau pentru Mises puternic circumscrise limitelor Wertfreihei-ului. Discipolilor săi nu le ramane decât să se supună unor restricții similare constrânsi nu doar de idealurile weberiene ale proprietatii științifice, ci și de faptul că pozitiile axiologice sunt frecvent asociate economiei austriece.
2.4.27.
Desigur, nu este nimic în neregula ca în apărarea unei poziții politice încărcate cu idealuri de valoare să cauți sprijin în concluziile wertfrei ale științei. Acela care urmărește să prezerve viața ducând o luptă împotriva fumatului acționează corect atunci când citează concluziile cercetărilor medicale care spun ca fumatul este periculos pentru sănătate. În mod similar, acela care dorește să promoveze idealul unei societăți libere înzestrate cu piețe nonobstrucționate se poate folosi în mod legitim de concluziile științei economice privitoare la proprietățile coordonării-alocării specifice piețelor competitive pentru a-și susține cauza.
Totuși, pentru ca suportul știintific să fie convingător, este esențial ca cercetarea științifică să fie condusă pe de o parte de o obiectivitate strictă, și pe de altă parte să fie recunoscută pe scară largă ca fiind astfel. Orice suspiciune conform căreia concluziile teoreticianul economic conduc la impresia ca interesele sale particulare primează asupra celorlalte interese va compromite acceptarea acestor concluzii ca adevăruri determinate obiectiv. Astfel, odată cu fiecare etapă a raționamentului economic, Wertfreiheit devine un element crucial al procedurii științifice. Până la stadiul în care concluziile științifice vor fi folosite pentru susținerea explicită a unor poziții politice-persuasive, orice abandonare a Wertfreiheit va conduce la situația total nesănătoasă în care astfel de poziții vor fi receptate fără să beneficieze de suportul informației științifice. Cu siguranță, dacă cineva se află sub influența judecătii de valoare potrivit căreia adevărul științific merită urmărit și răspândit, atunci el va dori să impiedice ca acel adevăr să apară în ochii publicului ca o simpla propagandă.
* Text preluat din The Foundations of Modern Austrian Economics, E.G. Dolan, ed., Kansas City: Sheed and Ward, 1976, pp. 75-88.
------------------------------------ [1] Carl Menger, Problems of Economics and Sociology, trans. F. J. Nock, ed. L. Schneider (Urbana: University of Illinois Press, 1963), pp. 235-37; see above p. 51, note 5. [2] Joseph A. Schumpeter, History of Economic Analysis (New York: Oxford University Press, 1954), p. 802. [3] See T. W. Hutchison,“Positive” Economics and Policy Objectives (Cambridge: Harvard University Press, 1964), p. 43.
[4] Schumpeter, History, p. 805. [5] See Lionel Robbins, An Essay on the Nature and Significance of Economic Science, 2d ed. (London: Macmillan & Co., 1935), pp. xv-xvi.
[6] Ludwig von Mises, Human Action: A Treatise on Economics (New Haven: Yale University Press, 1949), pp. 72-91. [7] Această sarcină l-a obligat să explice erorile introduse în doctrinele economice prin intermediul „insertiei evaluărilor”. [8] Ibid., pp. 56-76. [9] Ibid., p. vii. [10] Ibid. [11] Ibid., p. viii. [12] Ibid., p. 128. [13] Fritz Machlup, “Review of G. Myrdal, The Political Element in the Development of Economic Theory,” American Economic Review 45(December 1955):950. [14] Hutchison, “Positive” Economics, p. 42. [15] John Davenport, “From a Western Window: Economics and Philosophy Have Need of Each Other,”Intercollegiate Review 8(Spring 1973):147- [16] Ibid., p. 151. [17] Israel M. Kirzner, “Letter to the Editor,” Intercollegiate Review 9(Winter 1973-74): pp. 59-60. [18] Acest dezacord cu Davenport nu implică faptul că nu doresc să susțin tema principală a acestuia, adică nevoia economiștilor de a face afirmatii nu doar ca profesioniști wertfrei, ci și ca cetățeni angajati. Profesioniștii trebuie să fie preocupați atat de adevărul moral cat si de cel stiintific. [19] See Richard Whately, Introductory Lectures on Political Economy,Delivered at Oxford in Easter Term, 1831,4th ed.(London:John W. Parker, 1855), p. 2
[20] See Murray N. Rothbard, “Value Implications of Economic Theory,” American Economist 17(Spring 1973):35-39; see also Clarence E. Philbrook, ” ‘Realism’ in Policy Espousal,” American Economic Review 43(December 1953):379-82. [21] See Israel M. Kirzner, Competition and Entrepreneurship (Chicago: University of Chicago Press, 1973), pp. 213-22. Hayek’s critique of welfare economics was presented in “The Use of Knowledge in Society,” American Economic Review 35(September 1945):519-30. [22] Kirzner, Competition and Entrepreneurship, pp. 212-42. Part 2, Essay 5, Praxeology, Value Judgments, and Public Policy traducere de Cristinel Trandafir
Comments