Ludwig von Mises, Școala austriacă de economie (1962)

traducere de Cristinel Trandafir

Această conferință a avut loc la 2 mai 1962 în cadrul Clubului Universității din New York. Cu această ocazie, Dr. Mises a fost prezentat audienței de către Dr. William H. Peterson, devenit între timp profesor la New York University Graduate School of Business Administration. În audiență s-a aflat printre alții , Friedrich A. Hayek, profesor de Știinte Sociale și Morale în cadrul The Committee on Social Thought al Universității din Chicago.

---------

Când vorbim de economie în legatură cu Viena și Austria, vorbim în general de “Școala Austriacă.” Mulți oameni înțeleg greșit acest termen, considerând că există o școală specială austriacă de economie la Viena, o instituție care este organizată aici, de exemplu, asemeni unei școli de drept. În realitate, termenul „școală”, în relație cu economia austriacă, se referă la o anumită orientare doctrinară; el este un termen doctrinar.

Termenul de „școală austriacă” a fost dat inițial unui mic grup de economiști austrieci de către adversarii lor, profesorii de economie din Germania. Când termenul a fost folosit pentru prima dată împotriva profesorilor austrieci în anii 1880, el a fost folosit cu sens peiorativ și evidențiind un anumit dispreț față de ei. În acest sens, termenul s-a deosebit foarte mult de numele celorlalte două grupuri intelectuale austriece: Mișcarea psihanalitică și Cercul de la Viena al pozitivismului logic, care, și-au ales singure numele. Ambele grupuri au devenit cunoscute pe plan internațional ca grupuri științifice. De fapt, așa-numiții pozitiviști logici au ajuns să domine învățământul filosofic din universitățile anglo-saxone, cu deosebire în Anglia și în Statele Unite, mai puțin Franța. Ceea ce au avut în comun toate aceste trei grupuri intelectuale a fost faptul că ele nu erau foarte populare la vârful ierarhiei academice oficiale austriece.

Toate universitățile din Europa continentală sunt universități de stat. Până și ideea că o universitate ar putea fi o instituție privată este o idee străină în majoritatea acestor țări. Universitățile sunt aici, așadar, controlate de către guvern. Dar a existat totuși o diferență fundamentală între aceste universități și celelalte instituții guvernamentale; ea consta în faptul că profesorii se bucurau în cadrul lor de libertate academică.

Toți angajații guvernamentali, funcționari ai aparatului administrativ, sunt obligați, în exercitarea funcțiilor lor, să se supună cu strictete comenzilor transmise de către superiorul lor ierahic. Dar, deși profesorii de la universitățile clasice, de la cele tehnologice ori de la toate celelalte școli cu rang echivalent, erau angajați ai statului, ei nu aveau, totusi, superiori; se bucurau de libertate academică. Nimeni, nici măcar un membru al cabinetului care supraveghea sarcinile conducerii centrale a învățământului, nu avea dreptul să se amestece în procesul academic de predare. Acest lucru a avut o importanță deosebită, deoarece guvernele Europei continentale au avut întotdeauna tendința de a interveni și influența învățământul juridic, al economiei ori al științelor politice, pe cel al științelor sociale în general.

Acum, un fapt semnificativ a fost că toate aceste trei grupuri academice - Școala austriacă de economie, Școala pozitivismul logic din Viena și Mișcarea psihanalitică – au avut ceva în comun. În perioada postbelică, cel puțin, ele au fost reprezentate, nu de profesori titulari, ci de Privatdozent-i. Un Privatdozent este o instituție necunoscută universităților anglo-saxone. Un Privatdozent este un om admis ca profesor privat la o universitate. El nu primește niciu salariu de la guvern; de fapt, el are dreptul, prea puțin important, de a încasa onorariul plătit de către studenții săi. Majoritatea Privatdozentilor au obținut din taxele lor echivalentul a aproximativ 5,00 USD sau 10,00 USD pe an. Prin urmare, ei erau obligați să-si găsească alte mijloace pentru a-și câștiga existenta asa cum își doreau. În ceea ce ma privește, am fost consilier economic la Camera de Comerț a Guvernului Austriac.

Cu mai putin de un an înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, fusesem admis ca Privatdozent sa tin prelegeri la Universitatea din Viena. Războiul mi-a întrerupt activitatea de predare. Când, mai tarziu, m-am întors din război, am descoperit că mulți tineri erau foarte interesati de studiul economiei; doreau nu numai să treacă examenele, ci să devină economiști și să contribuie astfel la predarea și cercetarea stiintifica din acest domeniu.

În ceea ce privește studiul limbilor moderne, pregătirea studenților în economie si drept, care erau predate in asociere la universitate, din Austria, a fost cu totul nesatisfăcătoare. Invatamantul in greacă și latină a fost destul de bun la nivelul inferior al gimnaziului austriac [liceu / gimnaziu], asemanator celui din gimnaziile din alte țări europene, de exemplu din Franța și Germania, dar limbile moderne au fost aici neglijate. Cei care știau franceza și engleza își dobândiseră cunoștințele pe cont propriu, ceea ce nu a fost deloc atat de ușor de făcut în timpul războiului. Iar după Război, tinerii care au frecventat seminarul pe care l-am condus ca Privatdozent, nu erau practic deloc familiarizați cu nicio limbă străină. Unul dintre acești oameni, Fritz Machlup, acum profesor la una dintre cele mai cunoscute și mai mari universități americane, Princeton, îmi spune de fiecare dată când ne întâlnim: „Va amintiti cand mi-ati oferit o listă de cărți pentru scrierea unei lucrari pe care trebuia să o pregătesc la seminarul dvs și faptul pe această listă nu se aflau decat cărți în limba engleză? " Machlup isi amintea ca descurajat mi-a spus: „Dar acestea sunt cărți în engleză!” insa el isi aminteste ca i-am raspuns atunci: „Absolut. Apucă-te sa înveți engleza!”.

Deja la acea vreme, imediat după război, am avut primul meu student american. Acest student american a venit la Viena, nu ca un cetățean oarecare, ci ca locotenent in armata Statelor Unite, mai precis ca asistent al unui alt american, un om mai în vârstă, un colonel. Misiunea colonelului la Viena nu i-a impus prea multe obligatii, astfel încât acesta a avut mult timp liber la dispozitie. Tânărul său asistent avea încă si mai puțină treaba și prin urmare mai mult timp liber. El a decis să-și folosească acest timpul liber într-un mod care să-i permită ca la întoarcerea în Statele Unite sa aduca cu el, la Harvard University, o lucrare de doctorat deja finalizata. La seminarul meu a scris o disertație doctorală despre impozitarea directă în Austria. În Statele Unite, impozitul pe venit era la acel moment o noutate. Austria, cu istoria sa de 100 de ani de impozite pe venit și pe profit, avea mult mai multă experiență fiscală decât Statele Unite, încât americanii aveau multe de învățat despre impozite de la Austria. Acest tânăr, John Van Sickle, a devenit un autor foarte cunoscut de carti și este astăzi un profesor pensionat al Wabash College.

La Universitate am ținut o dată pe săptămână un seminar de două ore. Însă foarte curând, acest lucru ajunsese să pară insuficient. Anumiți studenți dobândiseră deja o foarte bună cunoaștere a problemelor economice și iși doreau să facă o muncă serioasă de cercetare. Și apoi au fost studenți debutanți. Așa că foarte curând am organizat un Privatseminar, care in sistemele germane, franceze și austriece este considerat a fi munca cea mai importanta pe care o putea face un profesor. Un Privatseminar nu are practic nicio legătură oficială sau legală cu universitatea; este pur și simplu o instituție care permite unui membru al facultății să se întâlnească în mod regulat cu studenții săi pentru a lucra si a discuta probleme de economie si istorie.

În prezent am început un nou astfel de seminar și trebuie să spun că, privind în urmă, acel privatseminar desfășurat la Viena a fost un succes. În această încăpere, de altfel, văd pe unul dintre cei mai vechi membri ai săi, profesorul Hayek. Și sunt si alții care au frecventat seminarul meu și care acum predau în această țară - Gottfried Haberler la Harvard, Fritz Machlup și Oskar Morgenstern la Princeton. La Universitatea Marquette, se află Walter Froelich. Apoi este o doamnă, dr. Ilse Mintz, profesor la Școala de Studii Generale a Universității Columbia. Ne-am ocupat la acel seminar de o mulțime de probleme care legau economia de celelalte științe sociale, si asta pentru că la privat-seminarul meu nu participau doar economiști. De altfel, mulți dintre studenți erau mai puțin interesați de economie ca atare decât de problemele generale ale științelor sociale și ale științelor acțiunii umane. Unul dintre aceștia a fost Eric Voegelin, care timp de 20 de ani a activat ca profesor la Louisiana State University, altul, Baton Rouge, care lucreaza si acum ca profesor de filozofie la Universitatea din München. Numele lui Voegelin poate că vă este cunoscut, deoarece acesta a dobândit o anumită faimă ca filosof. Au fost apoi doi profesori care au predat la New School for Social Research, dr. Alfred Schutz și dr. Felix Kaufmann. Poți fi uimit să afli că un membru al seminarului meu, Dr. Emanuel Winternitz predă istoria artei la Yale. S-ar putea încă să fiți și mai uimiți aflând că unul dintre ei, dr. Winternitz, era avocat practicant și că, atunci când a venit în această țară, a fost angajat aproape imediat de catre Muzeul Metropolitan pe o poziție care corespundea preocuparilor sale, un domeniu foarte special constituit la intalnirea dintre pictură și muzică; el este acum șeful unuia dintre departamentele Muzeului Metropolitan de Artă.

Au fost alții, străini, care au venit o vreme la Viena și care au participat la seminarul meu, daca nu cu regularitate, totusi destul de des. Menționez doar câtiva aici. Asa cum știți, nu sunt un sustinator nici al marxismului, nici al doctrinelor inrudite, așa că veți fi uimiti să aflați că unul dintre acești participant straini a fost Hugh Gaitskell, actualul șef al Partidului Muncii din Marea Britanie. Înca o data veți fi uimiți să aflați că un alt profesor care a participat la seminarul meu a fost Kotari Araki, un profesor japonez, care, mai târziu, ca profesor la Universitatea din Berlin din vremea Axei, a predat despre economia japoneză și despre problemele economice ale Axei. As vrea să menționez un alt participant strain, Francois Perroux, actual profesor de economie la Colege de France, cea mai cunoscută instituție franceza de educatie. Au fost, desigur, multi altii.

Datorită inflației și condițiilor economice din Europa acelei vremi, problema cu care se confruntau studenții europeni în general, iar cei din Austria în mod deosebit, a fost în mare măsură o problemă financiară. Studierea regulata a economiei a fost greu de suportat pentru persoanele care nu-și permiteau să-si cumpere cărți si alte materiale bibliografice, mai ales că bibliotecile, inclusiv bibliotecile oficiale, nu aveau nici ele banii pentru a le achizitiona. Prin urmare, a fost foarte importanta gasirea resurselor și a metodei pentru a le putea oferi acestor tineri posibilitatea de a pleca în străinătate.

Primul meu student care a plecat în acest fel într-o țară străină a fost profesorul Hayek. Acest fapt a devenit posibil prin intermediul unui eminent profesor al Universitatii New York, Jeremiah Jenks, cel care a scris studii importante despre Standardul-aur în Orientul Îndepărtat; s-ar putea spune chiar ca Jenks a fost cel care a introdus conceptul standard-aur in economie. Jenks a venit la Viena pentru că dorea să studieze și să scrie despre condițiile economice europene și cu aceasta ocazie i l-am prezentat pe Hayek. Mai târziu, printr-un aranjament special, dr. Hayek a devenit pentru o perioadă de timp secretarul lui Jenks la New York. Acesta a fost un caz excepțional. Atât Jeremiah Jenks, cât și Hayek au fost personalitati excepționale. Pentru a-i ajuta pe ceilalți, a fost necesar să găsim o altă cale.

O instituție americană care a făcut o treabă excelentă în această privință a fost Fundația Laura Spelman, cunoscută cel mai bine sub numele de Rockefeller Foundation. Laura Spelman era soția bătrânului Rockefeller. Această fundație, Laura Spelman, a făcut posibil ca tineri studenți europeni să petreacă unul sau doi ani în Statele Unite. Ei puteau urma cursurile universităților americane și vizita diferite părți ale țării dăcă doreau; puteau obține, așadar, mari avantaje din acest aranjament.

Omul care a reprezentat Fundația Rockefeller în Austria a fost un profesor de istorie, Francis Pribram. Pribram a acceptat, de altfel, toți tinerii economiști pe care i-am recomandat, astfel că în decursul anilor, Gottfried Haberler, Oskar Morgenstern, Fritz Machlup și alți câțiva alții, sub auspiciile acestei fundației, au putut ajunge și petrece doi în Statele Unite, înainte ca ei să se întoarcă în Europa, aș spune, ca economiști „perfecți”. După cum știți, mai târziu toți aceștia au scris multe cărți foarte bune și interesante. Un alt student care a beneficiat de suportul Laurei Spelman și pe care l-aș putea menționa aici a fost profesorul german Wilhelm Roepke.

Un alt lucru care s-a dezvoltat plecand de la Privatseminarul meu, ori de la activitățile mele în calitate de consilier economic al Camerei de Comerț a Austriei a fost faptul că, în 1926, la Viena, am lansat Institutul pentru Cercetarea Ciclului de Afaceri. Primul dintre managerii sai a fost din nou Profesorul Hayek. Când Hayek a părăsit Viena în 1931 pentru a preda la London School of Economics, Morgenstern, acum profesor la Princeton, i-a succedat. În ciuda unor experiențe „neplăcute” cu naziștii, acest institut există în Austria încă și astăzi, deși nu ca Institututul pentru Cercetări în Cicluri de Afaceri, ci ca un institut mai general, Institutul Austriac pentru Cercetări Economice.

Ceea ce este foarte interesant este faptul că toți acești studenți, care au studiat în anii 1920 la universitățile austriece și care au dorit să aleagă o carieră științifică pentru a contribui la dezvoltarea științei, să spunem că, în calitate de cercetători în economie, au avut la vremea respectivă în Austria șanse foarte mici de a câștiga suficienți bani sau de a-și putea câștiga existența din această conditie. Ca studenți, ei știau foarte bine că vor fi nevoiți să lucreze în alt domeniu de activitate decât acela al economiei și ca vor putea să se dedice studiului acesteia doar in timpul liber. La acea vreme, ei nu puteau ști că în 1938, atunci când Austria a fost invadată de Germania nazistă, mulți dintre ei își vor putea găsi posturi didactice în diverse țări străine, în special aici, în Statele Unite, și că vor descoperi cu această ocazie o sumă mai largă de câmpuri de activitate decât ar fi putut găsi în Austria.

Prin urmare, trebuie să spun că in opinia mea, adevăratul succes al activității mele de profesor de economie la Viena a stat in faptul că am făcut posibil ca o serie de tineri capabili și foarte dotați să-si găsească o cale proprie pentru a-și dedica viața cercetării științifice. Desigur, acest lucru nu este meritului meu. A fost ceva care a provenit din atitudinea generală existenta în acest țară, care a acceptat acești tineri refugiați europeni ca profesori fără a ține cont de faptul că ei nu s-au născut americani, ba mai mult că au fost educați și au ajuns la maturitate în Europa în situatii foarte diferite de cea din America. Ceea ce a câștigat această țară de la toti acesti foști studenți ai mei nu este deloc rău; desigur, ei dețin astăzi poziții sociale și profesionale foarte bune. În calitate de profesori de economie, ei au contribuit aici la succesul universităților americane și în special al departamentelor de științe sociale și economice. Mulți lucrează și în alte domenii ori ramuri ale afacerilor, adesea în intreprinderi academice.

Se discută astăzi mult despre prietenia și cooperarea internațională între națiuni. De fapt, nu s-a făcut nimic oficial în această privință. Dimpotrivă, lumea este încă împărțită în tabere ostile, ceea ce este foarte trist. Dar ceea ce s-a dezvoltat cu adevărat neoficial în lume este un anumit internaționalism al științei și al predării. Sunt mândru că am putut contribui fie și într-o mică măsură la această internaționalizare. Faptul că astăzi există o cooperare internațională între membrii aceluiași domeniu de cercetare este unul dintre cele mai importante progrese din ultimii ani. Cu toții putem fi mândri de faptul că am contribuit măcar cu puțin la dezvoltarea sa.