traducere de Daniela Bucur
Master I
Specializarea Filosofie
Facultatea de Științe Sociale
Universitatea din Craiova Programul de traduceri pentru studenți și masteranzi al CCSDD. 2.2.1
Unul dintre domeniile în care nu pare să existe dezacord între economiștii austrieci este cel al metodologiei. Totuși voi încerca să atrag atenția asupra faptului că, inclusiv în ceea ce privește metoda, există diferențe de opinie între anumite persoane. Aceste diferențe pot fi oarecum lămurite atrăgând atenția asupra a două linii de gândire care se regăsesc în scrierile economiștilor austrieci cu privire la metodă. Separând aceste linii și abordându-le, apoi, pe fiecare în parte, am putea descoperi și defini diferite perspective cu privire la metoda economică și poate am înțelege, astfel, mai clar, cum aceste perspective diferite pornesc de la aceeași viziune unică a economiștilor austrieci.
2.2.2
Descrierea generală a poziției austriecilor cu privire la metodologie este bine cunoscută. Economiștii austrieci sunt subiectiviști; ei subliniază caracterul intenționat al acțiunilor umane; ei sunt nemulțumiți de afirmațiile care susțin echilibrul în defavoarea proceselor de piață; ei sunt profund sceptici în legătură cu încercările de a aplica procedure de măsurare în economie, precum și cu ,,dovezile" empirice ale teoremelor economice, având, prin urmare, rezerve serioase cu privire la validitatea și importanța majorității lucrărilor empirice din economia de azi. Acestea sunt trăsăturile generale ale poziției lor, pe care le cunoaștem foarte bine; totuși, în cadrul acestei imagini de ansamblu, putem distinge două tipuri diferite de argumente. În această lucrare aș vrea să mă concentrez tocmai pe acest subiect de dezbatere.
DOUĂ SARCINI DE EXPLICAT DIN PUNCT DE VEDERE ECONOMIC
2.2.3
Se va dovedi util să cităm două afirmații—ale unor economiști austrieci eminenți—referitoare la obiectivele economiei ca disciplină. Prima afirmație îi aparține lui Friedrich A. Hayek, iar a doua, lui Ludwig M. Lachmann. Hayek, în lucrarea sa Counter-revolution of Science (Contrarevoluția științei) a susținut că funcția științelor sociale, și implicit a economiei, este de a explica modul în care acțiunile umane conștiente, intenționate pot duce la consecințe neprevăzute prin intermediul interacțiunii sociale.*39 Aici sunt subliniate consecințele neașteptate a deciziilor umane individuale. A explica fenomene care nu reprezintă consecințe neașteptate ale deciziilor umane nu reprezintă apanajul științelor sociale în general, sau a economiei în particular. Poziția lui Hayek a fost citată de către Alexander Gerschenkron în articolul cu care a contribuit la publicația comemorativă dedicată lui Ackermann, și cred că Gerschenkron a fost inspirat să se concentreze exact pe ceea ce reprezintă, în viziunea lui Hayek, sarcina principal care trebuie explicată din punct de vedere economic.*40
2.2.4
Să comparăm viziunea lui Hayek cu cea exprimată de Lachmann. Poziția lui Lachmann referitoare la scopul explicațiilor economice e dezbătută pe larg în articolul cu care a contribuit la publicația comemorativă dedicată lui Hayek, Roads to Freedom (Drumuri către libertate).*41 Totuși, aici voi cita dintr-o afirmație mai recentă referitoare la poziția sa, care a apărut în recenzia făcută lucrării lui John R. Hicks Capital and Time(Capital și Timp):
Economia are două sarcini. Prima este aceea de a face lumea din jurul nostru inteligibilă în ceea ce privește acțiunea umană și aplicarea planurilor. A doua este aceea de a identifica și consecințele neașteptate ale acestor acțiuni. Sistemul economic a lui Ricardo s-a concentrat pe a doua sarcină, revoluția subiectivă din anii 1870 a subliniat stringența celei dintâi, iar școala austriacă a apreciat dintotdeauna această tradiție.*42
Astfel, avem aici două sarcini. În afara celei subliniate de către Hayek—identificarea consecințelor neașteptate ale acțiunilor umane—economia trebuie și să facă lumea din jurul nostru inteligibilă în ceea ce privește acțiunea umană.
2.2.5
Merită să ne amintim că cele două sarcini identificate de către Lachmann se regăsesc în scrierile in Carl Menger. În cea de-a treia parte a cărții sale din 1884 referitoare la metodologie. Menger a arătat că acțiunile au consecințe neașteptate, și a demonstrate foarte clar, la fel ca și Hayek, că economia e știința care poate explica apariția acestor consecințe neașteptate pe piață.*43 Dar Menger era conștient și de cealaltă sarcină subliniată de of Lachmann. Într-o scrisoare pe care Menger i-a scris-o lui Léon Walras, citat de T. W. Hutchison în câteva lucrări de-ale sale,*44 Menger a insistat asupra faptului că economistul nu urmărește doar relația dintre cantități, ci însăși esența fenomenelor economice: " esența valorii, esența închirierii unui teren, esența profiturilor antreprenorilor, esența diviziunii muncii."*45 Asta dorea să sublinieze Kauder atunci când a afirmat că Menger susține ideea că economia abordează esențele sociale,*46 și asta numea Hutchison ,,esențialism metodologic."*47
DOUĂ REGULI AUSTRIECE DE BAZĂ
2.2.6
Am afirmat că se pot identifica două direcții de gândire diferite în lucrările economiștilor austrieci cu privire la sensul și scopul explicațiilor economice. Acum aș vrea să subliniez diferența între două perspective referitoare la lumea economică, care nu sunt menționate constant sau diferențiate corespunzător.
În primul rând, acțiunile umane sunt intenționate, iar, în al doilea rând, există o indeterminanță și o imprevizibilitate specifice preferințelor, așteptărilor sau cunoștințelor umane. Aceste două perspective sunt cu adevărat distincte, deoarce una din ele nu o include pe cealaltă, nici în sens logic, nici epistemologic. Intenționalitatea acțiunilor omului este o perspectivă, imprevizibilitatea cunoștințelor și așteptărilor este alta. Nici adevărul acestor două propoziții nu este la fel de evident. Intenționalitatea acțiunilor umane este ceva la care ajungem prin introspecție. În acest sens, afirmația e "evident" adevărată.
Pe de altă parte, la faptul că preferințele oamenilor sunt imprevizibile prin ele însele — nu putem identifica modele consistente în preferințele oamenilor și prin urmare nu putem spune că se poate ști ce așteptări au oamenii — nu putem ajunge prin introspecție. Adevărul celei de-a doua perspective depinde de observarea celorlalți, de faptul că ne dăm seama că oamenii sunt imprevizibili în acțiunile și în așteptările lor referitoare la viitorul lumii.
2.2.7
Din punctul meu de vedere, importanța diferită pe care economiștii austrieci o atașează acestor perspective de bază este în mare măsură cauza atitudinii lor divergente cu privire la scopul explicațiilor economice. Recunoașterea intenționalității este, evident, fundamentală pentru definiția pe care am dat-o economiei, aceea de logică a alegerilor. Putem folosi această logică pentru a simula acțiunile altor oameni doar recunoscând raționamentul conform căruia scopurile altora îi fac pe oameni să acționeze în interes propriu. Recunoașterea intenționalității este esențială pentru a înțelege economia ca logica alegerilor și pentru a studia consecințele acțiunilor intenționate. Dar dacă luăm în considerare acele aspecte ale abordării austriece folosite nu pentru a deriva legi economice, ci pentru a critica alte domenii ale filosofiei economice contemporane, atunci a doua din aceste dogme de bază apare mai pregnantă. Nemulțumirea noastră față de lucrările empirice și scepticismul pe care ni-l inspiră aplicarea de măsurători se datorează faptului că observarea empirică a alegerilor trecute nu va conduce la identificarea unui model consistent care să poată fi extrapolat dincolo de datele existente pentru a genera teoreme științifice cu aplicabilitate generală.
SEMNIFICAȚIA INTENȚIONALITĂȚII
2.2.8
Să încercăm să înțelegem rolul pe care teoriile de bază ale economiei austriece îl joacă în discuțiile dintre Lachmann și Hayek cu privire la conținutul noțiunii de explicație economică. În 1938, T. W. Hutchison a publicat The Significance and Basic Postulates of Economic Theory (Semnificația și postulatele de bază ale teoroei economice).*48 Cartea a primit o recenzie usturătoare, tipic austriacă, din partea lui Frank H. Knight, care, din multe puncte de vedere, cum ar fi teoria capitalului, nu empatiza cu școala austriacă. În acel articol Knight a oferit câteva perspective genial cu privire la relația dintre economie și studiul acțiunilor umane. Knight nota că ,,întreaga noțiune de comportament—interese și motivație—constituie un tărâm al realității diferit față de lumea exterioară." În afară de lumea exterioară, cu care științele natural au legătură, există un tărâm al realității diferit, un tărân nu mai puțin real decât lumea exterioară, dar totuși diferit de ea. Acest tărâm diferit este cel al comportamentului uman, în al cărei componență Knight a identificat interese, motivație și scop.
Primul lucru care trebuie menționat este că acest tărâm al realității există sau "e undeva, acolo." Acest lucru nu poate fi dovedit sau contestat sau "testat." Dacă cineva poate nega faptul că oamenii au interese sau că ,,noi" deținem cunoștințe valide despre aceste interese, economia și toate lucrările din domeniu vor reprezenta pentru o astfel de persoană ceea ce lumea culorilor reprezintă pentruun orb. Dar tot ar mai exista o diferență: un om care este orb fizic, ocular, poate avea un nivel normal de inteligență și poate fi rațional.*49
Aici ave, bineînțeles, prima din teoriile de bază ale economiei austriece, care susține că există un tărâm al realității constituit din motive, interese și scopuri umane și că, deși scopurile nu pot fi văzute sau atinse, ele există.
2.2.9
Atunci când Lachmann le solicita economiștilor să facă lumea inteligibilă în ceea ce privește acțiunea umană și scopurile sale, presupun că ne spunea următoarele: Revine științei sarcina de a descrie și explica realitatea. Dacă realitatea conține mai mult decât lumea exterioară, atunci o știință limitată la datele despre lumea exterioară este pur și simplu incompletă. Ea nu justifică tot ce există undeva, acolo. Abordarea austriacă insistă asupra faptului că mai există ceva dincolo de datele despre lumea exterioară și de relațiile dintre aceste date. Ce este acel ceva? Este tărâmul realității pe care Knight l-a evidențiat, tărâmul scopurilor. Și chiar dacă cineva ar putea explica datele despre lumea exterioară referindu-se la date similare, fără a lua în calcul scopurile umane care stau la baza lor, persoana respectivă nu ar fi explicat tot ce era de explicat, nu ar fi lămurit tot ce era de lămurit. Nu ar fi reușit să facă lumea inteligibilă în ceea ce privește acțiunea umană, adică scopul acțiunilor umane. Astfel, chiar dacă a doua dogmă austriacă (conform căreia nu există constante în comportamentul uman) ar fi falsă, chiar dacă cineva ar putea postula relații consistente între cauză și efect, care să se bazeze doar pe fenomenele care pot fi observate cu ochiul liber, acea persoană tot nu ar reuși să-și îndeplinească obligația științifică. Există un tărâm al realității numit scopuri. El există, și dacă nu îl evidențiem, nici nu reușim să ne ducem la bun sfârșit sarcina de a face lumea inteligibilă în ceea ce privește acțiunea umană.
2.2.10
Să luăm un exemplu simplu. Să presupunem că un om de pe Marte ar face un studiu de cercetare pentru doctoratul său și că, după ce își fixează telescopul asupra unei anumite locații de pe Pământ, el descoperă o anumită regularitate. Prin telescop el observă un set de cutii așezate în rând. El mai descoperă și că o cutie mai mică se deplasează pe lângă aceste cutii în fiecare zi la ora 7:30 A.M., se oprește în fața uneia din cutii, și apoi, după ce stă puțin, își continuă deplasarea. În plus, investigatorul mai descoperă ceva; o persoană iese din una din aceste cutii în fiecare dimineață, iar atunci când cutia mișcătoare se oprește, ca în fiecare zi, acea persoană e înghițită de cutia mișcătoare. Descoperind această regularitate, cercetătorul postulează o lege finală, cea a cutiilor mișcătoare și a persoanelor. Totuși, continuându-și cercetarea, el descoperă că uneori cutia își continuă deplasarea înainte ca persoana să fi intrat, lăsând-o pe aceasta în urmă; totuși, uneori, persoana se mișcă la viteze neobișnuit de mari, ajungând la cutia mișcătoare exact la timp pentru a fi înghițită înainte ca respectiva cutie să-și continue deplasarea. Acum, acest cercetător marțian poate prezice exact când persoana va rata cutia sau când o va prinde. Ar putea chiar explica mișcările persoanei și a cutiei, fără a se referi la faptul că cineva încearcă să prindă autobuzul pentru că vrea să ajungă la timp la serviciu. Dar dacă face acest lucru, el nu ne va fi spus tot ce trebuie aflat în legătură cu această situație. O teorie a persoanelor și cutiilor mișcătoare care nu atrage atenția asupra dimensiunii ,,scop” reprezintă o imagine trunchiată asupra lumii reale. Despre asta e vorba în economie, conform economiștilor austrieci. Economia trebuie să facă lumea inteligibilă în legătură cu motivele umane. Ea înseamnă mai mult decât cutii mișcătoare sau cantități economice care se modifică. Aceasta este sarcina asupra căreia ne-a atras atenția Lachmann atunci când a insistat că trebuie să facem lumea inteligibilă în legătură cu scopurile omului.
2.2.11
Un pasaj memorabil din cartea Counter-revolution a lui Hayek este cel în care el explică faptul că obiectele necesare omului nu sunt date obiective.
De fapt, majoritatea obiectelor acțiunilor umane sau sociale nu sunt ,,date obiective" în sensul restrâns în care termenul e folosit în domeniul Științelor [naturale]...ele nu pot fi definite în termini fizici.... Să luăm drept exemplu noțiunea de ,,unealtă" sau ,,instrument", sau orice unealtă specifică, de exemplu un ciocan sau un barometru. Se poate observa ușor faptul că aceste concepte nu pot fi interpretate ca ,,date obiective," indifferent ce cred oamenii despre ele.*50
Dezvoltând acest aspect, Hayek a afirmat (într-o referință la opera lui Ludwig von Mises) că fiecare progres înregistrat în secolul trecut în domeniul teoriei economice a fost rezultatul aplicării consistente a subiectivismului. *51 Sfatul lui Lachmann pentru economiști a fost în aceeași direcție cu cel al lui Hayek's. potrivit lui Hayek, atunci când avem de-a face cu artifacte—cu unelte și instrumente sau cu alte produse realizate de oameni—nu vom fi epuizat descrierea lucrurilor de descries dacă ne încăpățânăm să ne limităm la entitatea lor fizică. Nu vom fi descris complet un ciocan înainte de a fi atras atenția asupra scopului său. În mod similar, Lachmann ne-a instruit că, atunci când abordăm chestiuni mai complexe, cu instituții și regularități, nu ne vom fi îndeplinit sarcina înainte de a fi atras atenția asupra scopurilor, motivelor și intereselor care stau la baza acestor fenomene. Un ciocan e mai mult decât o unealtă cu cap de metal; în mod similar, un preț e mai mult decât un număr, consumul de lapte înseamnă mai mult decât numărul de litri, iar relația dintre lapte și preț este mai mult decât una strict funcțională. Există un întreg univers de interese și motive, el este real, și este de datoria noastră ca oameni de știință să îl evidențiem.
2.2.12
Criticii metodologiei austriece susțin deseori că, din moment ce praxiologia abordează lucrurile care nu pot fi observate, prin natura sa ea nu ne poate spune nimic științific despre lucrurile care pot fi observate. Această din urmă afirmație (și poate cea mai clară și mai cuprinzătoare) îi aparține lui James Buchanan, și a apărut în articolul cu care a contribuit la publicația comemorativă dedicată lui Hayek,*52 când a atras atenția asupra distincției dintre (1) logica alegerii (ceea ce el a numit știința abstractă a comportamentului economic) și (2) știința intuitivă a comportamentului uman. Buchanan susținea că, dacă tratăm economia ca logică a alegerii, nu putem, în principiu, să ajungem la ipoteze refutabile deoarece nu s-a menționat nicio ordine a preferințelor, și astfel nu putem afla nimic despre lumea reală.
2.2.13
Ca replică la afirmația lui Buchanan, dezbaterea noastră indică faptul că lucrurile stau invers. Nu numai că putem spune ceva despre lumea reală; putem spune multe despre un domeniu vast și important al experienței umane în legătură cu care alte discipline tac—tărâmul scopului. Acest lucru trebuie afirmat și reafirmat, subliniat și resubliniat, iar și iar! Lumea reală înseamnă mai mult decât lumea exterioară; lumea reală include o gamă largă de materii ce nu pot fi măsurate de către un econometrician. Știința economic trebuie să poată îngloba acest tărâm.
2.2.14
E util, în încercaea de a urmări acest raționament din cadrul metodologiei austriece, să analizăm contrastul dintre modul în care austriecii folosesc termenul de ,,scop” și ipoteza raționalității folosită des de către economiști. Pentru mulți economiști care nu sunt din Austria, această ipoteză e invocată în mod apologetic, și prezentată ca un rău necesar. Ea e folosită pentru a obține rezultate teoretice și se justifică prin faptul că aceste rezultate par să coincidă cu datele lumii exterioare, deși ipoteza este dubioasă din punct de vedere filosofic. Astfel aflăm că Gary Becker dorește să demonstreze cum anumite teoreme fundamentale ale economiei nu necesită aplicarea ipotezei raționalității—acel ,,bagaj în exces” care jenează.*53 Pentru economiștii austrieci, pe de altă parte, noțiunea de intenționalitate nu este doar un instrument util folosit pentru a obține rezultate, ci un element esențial al realității economice, care nu poate fi omis. A face referire la planurile și motivațiile omului este o parte esențială din sarcina științifică a oricărui economist.
IMPREVIZIBILITATEA CUNOAȘTERII: O DILEMĂ
2.2.15
Să ne îndreptăm atenția către a doua dogmă a metodologiei austriece, respective că există o imprevizibilitate și o indeterminanță inerente în legătură cu preferințele, așteptările și cunoștințele oamenilor. Am subliniat deja faptul că această afirmație nu are aceeași aură evidentă de adevăr ca ideea intenționalității umane. Suntem noi chiar atât de siguri că dorințele și preferințele oamenilor, și modul în care acestea se modifică, sunt inerent imprevizibile? De fapt, aș vrea să sugerez faptul că această afirmație creează un fel de dilemă pentru economiștii austrieci.
2.2.16
Există un pasaj într-un eseu a lui Hayek, care abordează chiar această chestiune. În acel eseu, Hayek discuta despre conceptual de echilibru și a pus problema dacă există sau nu o tendință către echilibru în lumea economică. Hayek remarca:
E clar că, dacă vrem să afirmăm că, în anumite condiții, oamenii se vor apropia de această stare de echilibru, trebuie să explicăm prin ce proces vor asimila ei cunoștințele necesare. Desigur, orice presupunere legată de asimilarea efectivă a cunoștințelor în cadrul acestui proces va avea și ea un caracter ipotetic. Dar asta nu înseamnă că toate presupunerile de acest fel sunt la fel de justificate. Trebuie să luăm în calcul cauzalitatea, ceea ce presupunem nu trebuie privit doar ca ceva posibil ... ci neapărat ca ceva cu șanse mari de a fi adevărat; și trebuie să fie posibil, cel puțin în principiu, să se demonstreze că e adevărat în cazuri particulare. Ideea importantă este aici că aceste ipoteze aparent subsidiare sau presupunerile despre faptul că oamenii învață din propriile experiențe, și despre modul în care ei asimilează cunoștințele, constituie conținutul empiric a ceea ce se întâmplă în lumea reală.*54
2.2.17
Apoi, Hayek, a afirmat că, și atunci când postulăm existența uei tendințe spre echilibru, tot trebuie să recurgem la o anumită teză empirică. În plus, această teză empirică ar părea să contrazică cealaltă idee potrivit căreia preferințele și cunoștințele umane sunt inerent imprevizibile și indeterminante. Dacă vrem să putem spune ceva despre procesul de echilbrare, și mai ales despre modul în care deciziile oamenilor duc la consecințe neașteptate, trebuie să ne bazăm pe teza empirică potrivit căreia oamenii învață din experiențele pieței într-un mod sistematic. Această afirmație nu este în acord cu cea de-a doua dogmă a economiei austriece, potrivit căreia există o indeterminație inerentă în modul în care se schimbă cunoștințele oamenilor.
2.2.18
Argumentul lui Hayek este simplu. În dezechilibru cunoștințele oamenilor sunt imperfecte, unii oameni fac greșeli; echilibrul este situația în care nimeni nu face greșeli. O trecere de la starea de dezechilibru la cea de echilibru trebuie, deci, să fie una în care oamenii învață treptat să evite greșelile, astfel încât acțiunile lor să devină din ce în ce mai coordonate. De unde să avem încredere că acest tip de învățare are cu adevărat loc? Hayek spunea foarte clar că aceasta este o ipoteză empirică. Dacă respingem această ipoteză, respingem chiar procesul de a concepe piața ca pe un mecanism care echilibrează—cu alte cuvinte, respingem afirmația potrivit căreia economia ne poate spune ceva definit despre consecințele neașteptate pe care acțiunile umane le pot avea asupra pieței. Tot am mai putea să facem lumea inteligibilă—cu alte cuvinte, să explicăm că ce se întâmplă se întâmplă deoarece oamenii își urmăresc scopurile. Putem afirma că interacțiunea dintre deciziile lor generează anumite schimbări în cunoaștere, dar nu vom mai putea spune în ce direcție se îndreaptă aceste schimbări, și nu mai putem postula o trecere sigură către o stare de echilibru. Pe scurt, nu vom putea depăși prima sarcină a lui Lachmann pentru a urma programul propus de Hayek. Dacă, totuși, ne limităm la sarcina extreme de important, de a face lumea inteligibilă în legătură cu scopurile oamenilor, nu trebuie să acceptăm teza empirică a lui Hayek referitoare la coordonarea planurilor și la eliminarea progresivă a greșelilor. Dar dacă vrem să explicăm consecințele neașteptate ale acțiunilor umane, cu alte cuvinte, dacă vrem să afirmăm că există o tendință de a elimina profiturile antreprenorilor, sau de a influența prețurile într-o direcție sau alta, trebuie să punem spune ceva despre modul în care se modifică așteptările și cunoștințele oamenilor. Dacă acceptăm această teză empirică, înseamnă că micșorăm importanța celei de-a doua teorii care stă la baza metodologiei austriece.
CONCLUZIE
2.2.19
Am identificat două exigențe ale explicațiilor economice pe care economiștii austrieci le consideră importanțe. De asemenea, am identificat două principii de bază care par fundamentale pentru metodologia austriacă. Se pare totuși că, deși unul dintre aceste principii fundamentale, cel al obiectivității umane, este suficient pentru a susține una dintre aceste două cerințe (aceea de a face lumea inteligibilă în ceea ce privește acțiunea umană), al doilea, care afirmă imprevizibilitatea cunoașterea umană, este incompatibilăcu cerința ca explicațiile economice să urmărească consecințele neintenționate ale acțiunii umane. Se pare, așadar, că progresul viitor al școlii austriece în aplicarea principiilor sale metodologice de bază necesită o anumită decizie privind măsura în care cea de-a doua teză despre inconstanța scopurilor și cunoștințelor umane poate fi susținută ca o propunere generală.
Note ale capitolului.
Friedrich A. Hayek, The Counter-revolution of Science: Studies on the Abuse of Reason (Glencoe, Ill.: Free Press, 1955), p. 39.
Alexander Gerschenkron, "Reflection on Ideology as a Methodological and Historical Problem," in Money, Growth, and Methodology, ed. Hugo Hegeland (Lund: C. W. K. Gleerup, 1961), p. 180.
Ludwig M. Lachmann, "Methodological Individualism and the Market Economy," in Roads to Freedom: Essays in Honour of Friedrich A. von Hayek, ed. Erich Streissler et al. (London: Routledge & Kegan Paul, 1969), pp. 93-104.
Ludwig M. Lachmann, "Sir John Hicks as a Neo-Austrian," South African Journal of Economics 41 (September 1973): 204.
Carl Menger, Problems of Economics and Sociology, trans. Francis J. Nock, ed. L. Schneider (Urbana: University of Illinois, 1963). The title of the 1884 German edition of the work is Untersuchungen über die Methode der Socialwissenschaften und der Politischen Oekonomieinsbesondere, and it is therefore sometimes referred to as Investigations into Method, which more correctly indicates the character of its contents.
T. W. Hutchison, A Review of Economic Doctrines, 1870-1929 (Oxford: Clarendon Press, 1954), p. 148; idem, "Some Themes from Investigations into Method," in Carl Menger and the Austrian School of Economics, ed. J. R. Hicks and Wilhelm Weber (Oxford: Clarendon Press, 1974), p. 17 n.
This letter was composed in 1884; see the reference to it in W. Jaffé, "Unpublished Papers and Letters of Léon Walras," Journal of Political Economy 43(April 1935): 187-207; also see Léon Walras, Correspondence of Léon Walras and Related Papers, ed. W. Jaffe, 2 vols. (Amsterdam: North-Holland Publishing Co., 1965), 2:3.
Emil Kauder, A History of Marginal Utility Theory (Princeton: Princeton University Press, 1965), p. 97.
Hutchison, "Some Themes," p. 18; Hutchison explained that the source of this term is in Karl Popper, The Poverty of Historicism (New York: Harper & Row, 1961), pp. 28-38.
T. W. Hutchison, The Significance and Basic Postulates of Economic Theory(London: Macmillan & Co., 1938).
Frank H. Knight, "'What is Truth' in Economics," in On the History and Method of Economics, ed. Frank H. Knight (Chicago: University of Chicago Press, 1956), p. 160.
Hayek, The Counter-revolution, pp. 26-27.
Ibid., pp. 24, 31, 209-10.
James M. Buchanan, "Is Economics the Science of Choice?" in Roads to Freedom: Essays in Honour of Friedrich A. von Hayek, ed. Erich Streissler et al. (London: Routledge & Kegan Paul, 1969), pp. 47-65; see also James M. Buchanan, Cost and Choice (Chicago: Markham Publishing Co., 1970).
Gary S. Becker, "Irrational Behavior and Economic Theory," Journal of Political Economy 70(February 1962): 1-13.
Friedrich A. Hayek, "Economics and Knowledge," in Individualism and Economic Order (London: Routledge & Kegan Paul, 1952), p. 46.
Part 2, Essay 3, New Light on the Prehistory of the Austrian School
Comments