PIEȚELE REPREZINTĂ O ALTERNATIVĂ CU MULT MAI BUNĂ.
traducere de Cristinel Trandafir
Când Uniunea Sovietică a început să se prăbușească, economistul socialist Robert Heilbroner recunoaștea că sistemul planificării centralizate a eșuat pe plan economic. Totuși, el afirma că în aceste conditii trebuie să „regândim sensul socialismului”. Acest “proces de regândire a sensului socialismului” se impune daca dorim ca umanitatea să poata face față unei “provocări externe pe care cu care ea urmează să se confrunte nu peste multă vreme.” După Heilbroner această provocare era reprezentată de „ povara ecologică pe care creșterea economică o ridica asupra mediului natural”. Piețele, considera Heilbroner, pot fi mai bune în alocarea resurselor, însă doar socialismul poate evita un dezastru ecologic.
La scurtă vreme după acest moment însă, a devenit clar că economiile socialiste din Europa de Est și fosta Uniune Sovietică nu au fost doar eșecuri economice; ele au fost în egală măsură și niște catastrofe ecologice. Economistul Jeffrey Sachs a menționat la acea vreme că națiunile socialiste au avut „unele dintre cele mai grave probleme de mediu de pe întregul mapamond”. Poluarea aerului și a apei se aflau la un nivel foarte ridicat. După unele estimări, la sfârșitul anilor 1980, poluarea aerului cu particule a fost de 13 ori mai mare pe unitatea de PIB in Europa Centrală și de Est decât în Europa de Vest. Nivelurile de poluare cu gaze ale ale aerului erau de două mai mari, iar poluarea apelor a fost de trei ori mai ridicata.
În consecință, sănătatea oamenilor avea de suferit. Bolile respiratorii cauzate de poluare au fost foarte răspândite. În Germania de Est, 60% din populație suferea de afecțiuni respiratorii. În Leningrad (acum Sankt Petersburg), aproape jumătate dintre copii aveau tulburări intestinale cauzate de apa contaminată. Copiii din Polonia au fost descoperiti ca având în sânge un nivel de plumb de cinci ori mare decât cei din Europa de Vest. Condițiile erau atât de rele încât, după cum însuși Heilbroner a recunoscut, Uniunea Sovietică a devenit prima țară industrializată din istorie care a înregistrat pe timp de pace o scădere prelungită a speranței medii de viață.
Pe măsură ce Cortina de Fier se ridica, secretul ecologic murdar al socialismului iesea la iveală: Europa de Est și Uniunea Sovietică erau cele mai poluate și degradate locuri de pe Pământ. „Când istoricii vor intreprinde în sfârșit o autopsie a Uniunii Sovietice și a comunismului sovietic”, scriau in 1992 economistul Murray Feshbach și jurnalistul Alfred Friendly „ei vor putea stabili cauza morții acestora în ecocid.”
Luați în considerare distrugerea Mării Aral între Kazahstan și Uzbekistan, considerată „una dintre cele mai grave catastrofe de mediu ale planetei”. Odinioară, a patra cea mai mare întindere de apă din lume, ea a fost redusă, din cauza politicilor economiei sovietice, la mai putin de jumătate din dimensiunea sa inițială. Hotârâți să facă din URSS un mare producător al industriei bumbacului, planificatorii centrali au hotărât practicarea agriculturii industriale în toata această regiune aridă. Devierile masive de apă pentru irigații au redus fluxurile mării la un nivel ridicat, ceea ce a provocat cea mai mare pierdere artificială de apă din istorie. Satele de pescari s-au trezit izolate pe uscat. Unele, precum fostul port Muynak, se află acum la mai mult de 75 de mile distanță de mare.
Desicarea Mării Aral a provocat, de asemenea, probleme grave de sănătate în întreaga regiune. Pe măsură ce apele au scăzut, stratul sărat al mării împreună cu pesticidele acumulate în urma operațiunilor agricole au iesit la suprafață. Toate acestea au fost apoi transportate de vânturi puternice și au afectat comunitățile din apropiere. Problemele respiratorii, cancerul la gât și alte boli au devenit foarte frecvente, deoarece poluanții au fost depozitați în plămâni de milioane de oameni. Consecințele acestei desicări asupra oamenilor și asupra mediului sunt resimțite până și astăzi. Astfel, ratele mortalității infantile în regiunea Mării Aral rămân semnificativ mai mari decât media lor națională din Uzbekistan, iar copiii de acolo au rate similar de mari de anemie, boli diareice și alte boli cauzate de expunerea la contaminanți toxici.
Cum este posibil așa ceva? „Nimeni nu se aștepta ca deteriorarea mediului să se producă sub socialism”, au scris cercetătorii cubano-americani Sergio Díaz-Briquets și Jorge Pérez-López într-un studiu detaliat asupra moștenirii econologice din Cuba. „Conform dogmei standard marxiste-leniniste, deteriorarea mediului a fost accelarată de logica capitalismului și de căutarea neobosită a profiturilor presupusa de aceasta. Pe de altă parte, socialismul ar avea darul sa evite excesele ordinii proprietății private asupra mijloacelor de producție. „Ghidat de principii științifice, obiectivul socialismului a fost o societate bogată fără clase”, au explicat ei, „populată de bărbați și femei care trăiesc între armonie cu mediul înconjurător”. Totusi, nu aceasta a fost situatia Imperiului Sovietic. Si, desigur, nici a Cubei, a cărei situatie ecologică, după toate deceniile de control socialist, a fost descrisă de Díaz-Briquets și Pérez-López ca fiind „ foarte diferită de viziunea utopică afirmataăde socialism”.
Între timp, Occidentul avea nu numai bunurile de consum de care societățile socialiste duceau lipsă, ci, de asemenea, și un mediu mai curat. O explicație a acestei diferente provine din faptul că planificatorii centrali, spre deosebire de piețe, alocă – ca o trăsătură specifică lor - în mod ineficient resursele. Prețurile energiei din economiile socialiste ale Europei de Est și Uniunii Sovietice, de exemplu, au fost puternic subvenționate. Ca urmare, producția industrială a lumii socialiste a fost una cu mult mai consumatoare decât aceea a economiilor vest-europene – conform unei estimări, nivelul de consum a fost de cinci până la zece ori mai mare – provocând o poluare cu mult mai ridicată. Un studiu al Băncii Mondiale din 1992 a constatat că mai mult de jumătate din nivelul de poluare al aerului din fosta Uniune Sovietică și din Europa de Est ar putea fi atribuită subventionării din aceasta perioadă a prețurilor la energie.
O problemă suplimentară în acest caz a fost reprezentată de interesul obsedant al planificatorilor socialiști pentru industria grea, interes care a dăunat enorm mediului. "Faptul dominant specific al strategiei economice sovietice", a menționat Jeffrey Sachs "a fost subordonarea tuturor obiectivelor umane și economice scopului dezvoltării industriei grele." Poluarea industrială provocată de fabricile Europei de Est a fost atât de gravă, încât Times a descris această parte a Europei ca fiind regiunea „unde cerul rămâne mereu întunecat.” Ploile acide din Cracovia, de exemplu, au afectat grav structurile și clădirile istorice ale orașului - unele dintre acestea necesitând lucrări de renovare - și au corodat fețetele mai multor statui vechi de secole.
Desigur, industria din spatele Cortinei de Fier era altceva decât o industrie eficientă, iar planificarea centralizată a antrenat utilizarea excesivă a resurselor naturale. Un studiu realizat în 1991 de Mikhail Bernstam a constatat faptul că economiile de piață foloseau aproximativ o treime din energia și oțelul pe unitatea de PIB folosite în țările socialiste. De asemenea, economistul polonez Tomasz Zylicz a stabilit faptul că economiile centralizate ale Europei Centrale și de Est au consumat de două până la trei ori mai multe resurse pentru a produce aceleași rezultate precum cele ale economiilor vest-europene. (Fosta lume sovietică, precum și China, au emis, de asemenea, de câteva ori mai mult carbon pe unitatea de PIB decât au emis Statele Unite - o tendință care continuă și astăzi.) Pur și simplu, economiile de piață fac mai mult cu mai puțin rau și, prin urmare, sunt mai bune pentru mediu.
Planificatorii socialiști, pe de altă parte, nu dispun de cunoașterea necesară coordonarii raționale a activitatii economice. Mai mult decât atât, constrângerile birocratice fac imposibilă stabilirea exactă a prețurilor. În cartea lor din 1989 The Turning Point, economiștii sovietici Nikolai Șmelev și Vladimir Popov au oferit un exemplu ilustrativ. Pentru a sprijini producția de mănuși, guvernul sovietic a platit mai mult decat dublu prețul plătit pentru mătase. Depozitele s-au umplut curând cu pelerine, dar producătorii de mănuși nu au putut să le folosească pe toate, astfel încât multe dintre ele au putrezit.
După cum au explicat economiștii: Ministerul Industriei Ușoare a solicitat deja Goskomtsen [Comitetul de Stat pentru Prețuri] de două ori scăderea prețurilor de achiziție, dar „problema nu a fost încă rezolvată”. Și acest lucru nu este surprinzător. Membri săi sunt prea ocupați pentru a mai putea decide. Nu au timp: pe lângă stabilirea prețurilor acestor materiale, trebuie să țină evidența altor 24 de milioane de prețuri. Și cum pot ei să știe cât să scadă astăzi prețul, pentru a nu trebui să-l ridice mâine?
Există un defect esențial în logica economică socialistă, unul care are consecințe reale asupra mediului: în timp ce o firmă capitalistă este puternic stimulată pentru a acționa pe baza acestor informații cu scopul de a economisi în procesul de utilizare a resurselor naturale, planificatorii socialiști nu au o astfel de motivație.
Birocrațiile sovietice, remarcau Shmelev și Popov, nu au fost „capabile să corijeze cele mai evidente disproporții ale prețurilor decât la câțiva ani după ce acestea au apărut - și nu dispun nici de cunoștințele necesare pentru a stabili cu exactitate milioane de prețuri simultan. Și dacă nu există prețuri de piață care să transmită informații exacte despre valoarea resurselor naturale rare, există șanse foarte mici de conservare a acestora din urmă.
În cele din urmă, există problema drepturilor de proprietate. Într-o societate socialistă în care lipsesc aceste drepturi, este imposibil să faci responsabile persoane ori guverne pentru daunele pe care acestea le provoacă mediului: planificatorii pot crește producția industrială fără a-i despagubi pe cei care suportă costurile sale sub formă de poluare. Într-o societate capitalistă, drepturile de proprietate oferă protecție împotriva daunelor provocate asupra mediului și oferă proprietarilor de resurse stimulente pentru conservarea lor.
Așa cum dovedesc Díaz-Briquets și Pérez-López, în Cuba, încercarea socialiștilor de a maximiza producția cu orice preț a condus la poluarea generalizata a aerului, a solului și a apei. Și în Venezuela, politicile socialiste au contaminat rezervele de apă potabilă ale națiunii, au generat despăduriri masive și activitate minieră necontrolata, provocand frecvente deversări de petrol atribuite neglijării ori proastei gestionării a resurselor de către compania energetică de stat.
Deoarece ideile socialiste au captat imaginația americană - și sunt adesea descrise, la fel ca în Green New Deal, ca fiind necesare pentru a evita catastrofele de mediu - este important să ne amintim de moștenirea ecologică lamentabilă a socialismului. Capitalismul poate fi un cuvânt murdar în zilele noastre, dar când vine vorba de producerea prosperității și a creativității necesare pentru menținerea un mediu curat, el este încă cel mai bun sistem pe care îl avem la îndemână.
Kommentarer