traducere de Ariana-Melania Bălaşa
CAPITOLUL 2:DETERMINANȚII VALORII DE SCHIMB OBIECTIVE SAU PUTERII DE CUMPĂRARE A BANILOR
(IV) Digresiuni.
15. Influența mărimii unității monetare și a subdiviziunilor acesteia asupra valorii obiective de schimb a banilor
Se afirmă adesea că mărimea unității monetare exercită o anumită influență asupra determinării raportul de schimb între bani și alte bunuri economice. În legătură cu această opinie, se spune că o mare unitate de bani tinde să crească prețurile monetare ale bunurilor, în timp ce o unitate de bani mică tinde să crească puterea de cumpărare a banilor. Considerațiile de acest tip sunt cele care au jucat un rol important în Austria, în timpul reglementării monedei în 1892, și care au fost decisive în decizia de înlocuire a monedei (coroană nouă, sau jumătate de florin), cu unitatea mai veche (florinul). Atâta timp cât această afirmație se referă la determinarea prețurilor cu ridicata, este dificil să o susținem cu seriozitate. Dar în retail, trebuie admit că mărimea unității monetare are un anumit rol, care însă nu trebuie supraestimat[1].
Banii nu sunt divizibili la infinit. Chiar și cu ajutorul înlocuitorilor de bani pentru a exprima sume fracționate care, din motive tehnice, nu pot fi exprimate convenabil în material monetar eficient (o metodă care a fost adusă la perfecțiune în sistemul modern de batere a monedei), pare perfect imposibil să aprovizionezi comerțul cu toate fracțiile dorite ale unității monetare într-o formă adaptată cerinţelor tranzacţiilor sigure şi rapide. În retail, trebuie să foloseşti rotunjirea valorii. Prețurile de vânzare cu amănuntul ale bunurilor mai puțin valoroase - și printre acestea se numără și prețurile la cele mai importante articole de uz zilnic precum și cele ale anumitor servicii precum oficiul poștal și/sau transportul cu trenul sau tramvaiul – trebuie reglat in functie de piesele existente. Întrebarea e dacă monedele nu pot fi luate în considerare decât în cazul bunurilor a căror natură le permite să fie subdivizate în orice cantitate dorită. În cazul mărfurilor care nu sunt divizibile, prețul celor mai mici cantități oferite spre vânzarea cu amănuntul trebuie să coincidă cu valoarea uneia sau mai multor bucăți disponibile. [Consumatorul modern a observat că aparent nu este întotdeauna cazul: prețurile din supermarketuri sunt adesea exprimate nerotunjite, la valoarea cea mai apropiată de cent (1,78 F), dar moneda de 1 cent nu mai există, iar plata în numerar este însoțită de o rotunjire, care se referă la suma totală a achizițiilor (1,80 F dacă bunul este achiziționat singur). Cu toate acestea, pe de o parte, prețurile sunt întotdeauna exprimate în unitatea monetară (deci sub formă discretă și nu continuă), și e posibil să plătiți cel mai apropiat preţ exact, prin mijloace obișnuite (cec sau card de credit dacă suma totală o permite), dar, pe de altă parte, prețul real al bunului cumpărat singur și plătit în numerar nu este de fapt prețul afișat, ci prețul rotunjit (și, prin urmare, poate fi diferit de prețul plătit prin cec). Ceea ce se reduce la afirmația lui Mises că prețul trebuie să coincidă cu valoarea monedelor disponibile. Există de fapt un preț cu ridicata ușor diferit atunci când sunt achiziționate mai multe bunuri și rotunjirea se referă la suma totală. În cazul ambelor grupe de mărfuri, împărțirea continuă a cantităților vândute cu amănuntul este totuși împiedicată de faptul că valorile mici nu pot fi exprimate în monedele disponibile. Dacă cele mai mici piese disponibile au o valoare prea mare pentru a se putea ajusta exact la prețul anumitor bunuri, atunci ajustarea se poate face prin vânzarea mai multor unități de bunuri în defavoarea uneia sau mai multor părți. Pe piața cu amănuntul a fructelor, legumelor, ouălelor și altot produse similare, prețuri precum 2 la preţ de 3 sunt foarte frecvente. Dar, în ciuda acestui fapt, rămân multe nuanțe fine de valoare care rămân inexprimabile. Zece pfenigii actuali ai Imperiului German (echivalentul a 1/27900 kg de aur) nu pot fi exprimați în coroane austriece: 11 helleri (echivalentul a 11/328000 kg de aur) sunt prea puține, iar 12 helleri (echivalentul a2/328000 kg de aur) sunt prea multe. Prin urmare, trebuie să rămână niște mici diferențe între prețurile care ar avea de altfel valoare identică în ambele țări[2].
Această tendință este sporită de faptul că prețurile bunurilor și serviciilor deosebit de comune sunt de obicei exprimate nu numai în fracții ale unității monetare sub formă de monede, ci şi în sume corespunzătoare, pe cât posibil, cu valorile monedelor. Toată lumea este familiarizată cu tendința prețurilor cu amănuntul de a se îndrepta către valori „rotunjite”, iar aceasta se bazează aproape întotdeauna pe denominații de bani și înlocuitori monetari. Importanța lor este și mai mare pentru anumite preţuri pentru care se obişnuieşte să le plătească în sume „rotunde”. Exemple clasice sunt bacșișurile, ștampilele ș. a.
16. Un comentariu metodologic
Într-un articol dedicat primei ediții a acestei lucrări[3], profesorul Walter Lotz examinează critica pe care am adus-o împotriva explicației lui Laughlin despre valoarea florinului de argint austriac de-a lungul anilor 879-1892.[4] Argumentele sale sunt deosebit de interesante, mai ales că oferă o oportunitate excelentă de a sublinia diferența care există între, pe de o parte, concepția și rezolvarea problemelor pentru teorie în economia modernă, bazată pe teoria subiectivă a valorii și, pe de altă parte, tratarea empirico-realistă a școlilor Schmoller și Brentano, care au o orientare istorică și socio-politică.
Potrivit profesorului Lotz, este o „chestiune de gust” dacă se poate recunoaște din argumentele mele „orice valoare", pe care nu le găseşte „impresionante". Spune că el însuşi nu a fost la început înclinat spre acceparea punctului de vedere al lui Laughlin, până când „Laughlin menționează informații care îi fac argumentele cel puțin foarte probabil”. Laughlin, de fapt, i-a spus că „în anii 1870 a primit informația de la cea mai mare organizaţie de înalte finanțe din Viena unde oamenii se bazau pe faptul că guldenul de hârtie ar fi în cele din urmă convertit într-un ritm sau altul.” Profesorul Lotz adaugă: „Cu siguranță este de asemenea foarte important că circulaţia florinului de hartie şi a florinului de argint a fost cantitativ foarte moderată și că aceste mijloace de plată erau acceptate de băncile publice la valoarea nominală. Totuși, așteptările pe care principala instituție de înalte finanțe din Viena avea motive să le hrănească căci viitorul nu putea fi lipsit de efect asupra evaluării internaţionale a guldenului de hârtie austriac. Prin urmare, pe baza acestor informații, este justificat să acordăm o oarecare importanță argumentului lui Laughlin, în ciuda sfatului lui Mises”.
Comunicarea misterioasă făcută lui Laughlin referitoare la „principalul centru de înalte finanțe din Viena” și transmisă profesorului Lotz era un secret deschis. Nenumărate articole consacrate problemei standardului și care au apărut în anii 1870 în ziarele austriece și maghiare, în special în „Neue Freie Presse”, au presupus întotdeauna că Austria-Ungaria s-ar alătura standardului- aur. O pregătire pentru această etapă a fost făcută în 1879. În orice caz, dovada acestui lucru, care nu este negată de nimeni (cel puțin de mine), nu ar putea rezolva problema de faţă, așa cum pare să creadă profesorul Lotz. Toate acestea indică doar problema care trebuie rezolvată. Faptul că guldenul va fi „în cele din urmă” convertit în aur „la o rată sau alta” nu explică de ce a fost evaluat în acel moment la un nivel dat și nu mai mare sau mai mic. Dacă guldenul trebuia convertit în aur și certificatele de datorie națională transformate în guldeni, cum de obligațiunile de stat, purtătoare de dobândă, au fost evaluate mai puțin decât bancnotele în florini și monedele-florini care nu câștigau dobândă? Aceasta este ceea ce trebuie să explicăm. Este evident că problema începe exact în punctul în care profesorul Lotz o abandonează.
Este adevărat că profesorul Lotz este gata să admită că a fost „cu siguranță la fel de important” ca și circulația hârtiei și florinilor de argint dar a fost doar „cantitativ foarte moderată”. Și încă acceptă validitatea unei a treia explicații, și anume că acest mijloc de plată a fost acceptat de Trezorerie la valoarea sa nominală. Dar legătura dintre aceste trei explicații rămâne obscură. Este posibil să nu se fi arătat profesorului Lotz că a fost greu să împace primul și al doilea motiv. Căci dacă florinul ar fi evaluat numai după posibilitatea conversiei sale în aur, este normal să presupunem că nu s-ar putea face o diferență atât de mare sau erau în circulație mai puțini guldeni atâta timp cât, să zicem, fondurile disponibile pentru conversie nu erau limitate la o anumită sumă. A treia încercare de explicație este la fel de invalidă, deoarece „valoarea nominală" a florinului este numai și numai "florinul" iar problema reală este de a-şi da seama puterea de cumpărare a guldenului.
Tipul de procedură adoptat aici de profesorul Lotz pentru a rezolva o problemă a științelor economice trebuie să sfârșească neapărat cu un eșec. Nu este suficient să adunaţi opiniile oamenilor de afaceri - chiar și dacă sunt „cele mai importante” sau aparțin „principalelor unități” – și să le servească publicului. Ceea ce faceți e o listă cu "fapte" nu este nici pe departe știință. Nu există niciun motiv să prețuiești opiniile oamenilor de afaceri. Pentru economie, opinia lor nu este altceva decât un material care trebuie lucrat și evaluat. Când omul de afaceri încearcă să explice ceva, devine „teoretician” la fel de mult ca oricine altcineva. Și nu există niciun motiv să acordăm preferinţă teoriilor negustorilor sau fermierilor. Este, de exemplu, imposibilă de demonstrat teoria costului de producţie din vechea şcoală invocând afirmaţiile a nenumăraţi oameni de afaceri care „explică” variaţiile de preţ prin variaţii ale costului de producție.
În zilele noastre, sunt mulți oameni care, ocupați în zadar să acumuleze date, au pierdut înțelegerea a ceea ce este specific economic în formularea și soluționarea problemelor. E timpul să ne amintim că economia este altceva decât munca unui jurnalist, a cărui profesie este să îi întreb pe Banker X și Tycoon Y ce părere au despre situația economică.
Comentários