Daniel Lattier, Educația în Statele Unite înainte de crearea sistemului public de învățământ

Înainte de crearea, în jurul anului 1840, a sistemului public de învățământ american, majoritatea americanilor era analfabeta și umbla pe străzi murdară și nespălată. Cel puțin, aceasta pare să fie impresia împărtășită de cei mai mulți dintre americanii de azi.

Totuși educația, la fel ca si natura, au oroare de vid. În deceniile care au urmat Revoluției Americane – precum și în cele precedente, la fel ca și în cea mai mare parte a istoriei umane – au existat, totusi, opțiuni educaționale cu totul deosebite și remarcabile care nu au depins de un sistem birocratic, centralizat.

Înainte de crearea sistemului public de educatie, America - începând din Massachusetts, și-a educat copiii printr-o varietate largă de opțiuni: școli de caritate (conduse de biserici, de consilii municipale, ori de societăți de binefacere), școli cu plată, școli maternale, școli pentru doamne (conduse de femei), licee, academii, seminarii pentru femei, școli independente etc.

Folosind analiza statistică, dr. Carl Kaestle și Maris Vinovskis au descoperit că ratele de scolarizare (atât pentru băieți, cât și pentru fete) au crescut de fapt în Massachusetts și New York în deceniile de după Revoluția Americană, ele stabilizandu-se abia în următorii 40 de ani, si anume imediat după instituirea sistemului centralizat de educatie publica.

În plus, între anii 1800-1830 a existat o creștere semnificativă a duratei anului școlar și a frecvenței scolare de durată medie.

Unul dintre cei mai importanți savanți în domeniul educației din SUA, Dr. Charles Glenn de la Universitatea din Boston descrie, astfel, climatul educațional din America timpurie:

„Școala primara – sau elementară – din Massachusetts în perioada anilor care au urmat Revoluției, a fost asigurată printr-un gen de aranjamente locale absolut străine categoriilor noastre actuale de învățământ „public” ori „privat”. Directorul de școală putea fi angajat de un comitet de cetățeni ai orașului ori ai districtului sau putea înființa la rândul său o școală din proprie inițiativă. În ambele cazuri, școala era finanțată în cea mai mare parte din taxele plătite de părinți, deși diverse ințelegeri fuseseră facute pentru a plăti taxele copiilor proveniți din familii pentru care acest lucru ar fi reprezentat o povară...

Reformatorii educatiei din anii 1830 și mai ales din deceniile următoare au calificat aceste modalități de școlarizare ca fiind total inadecvate, deși cercetările recente ne sugerează că acestea au fost destul de eficiente. Alfabetizarea și competențele matematice de bază erau aproape generalizate, iar acei elevi, al căror statut social ori capacitate naturala le permiteau să urmeze învățământul secundar, erau pregătiți pentru asemenea studii aprofundate.

Erau eficiente, cu alte cuvinte ofereau instrucția necesară fermierului, meșterului sau micului comerciant al zilei și asigurau o bază pentru o educatie mai aprofundată tuturor celor care erau în măsura a continua.

Așa cum explică Glenn, trecerea la sistemul de educație publică centralizată a fost în cea mai mare măsura, una fondată pe frică. Horace Mann și liderii Common Schools Movement au reusit să provoace îngrijorarea publică pe motiv că emigrația pe scară largă și o prea mare diversitate educațională vor distruge unitatea și sentimentul identității americane. (vă sună familiar?)

Cercetările lui Kaestle și Vinovskis au ajuns la concluzia că americanii dinainte de 1840 se preocupau de unitatea națională și de apararea republicii, „dar credeau că școlarizarea din societatea lor era una generală și că majoritatea copiilor au primit o formare intelectuală și morală elementară, una pe care inclusiv teoreticienii sistemului public o vizau, chiar dacă cea mai mare parte a educației din aceasta perioadă nu era nici sub control public, nici gratuită.

Amintesc cu fiecare ocazie oamenilor că „educație publică” a existat dintotdeauna. Dar un sistem de învățământ public hiper-centralizat și birocratic precum cel de astăzi este un fenomen apărut relativ recent în istorie. Și așa cum istoria ne sugerează, acest sistem este departe de a-și atinge scopul, anume acela de a forma un public educat.

De fapt, având în vedere credința larg răspândită că pe parcursul ultimului secol educația americană a suferit un continuu declin, ne întrebăm uneori dacă nu cumva tocmai acest sistem de învățământ centralizat de stat reprezintă obstacolul asezat în calea unei bune educații publice.

Traducere și adaptare de Cristinel Trandafir